Etapa a IV-a a grupelor Europa League a adus meciuri importante pentru Astra și FC Steaua, dar și pentru ceilalți 7 români (6 jucători, plus antrenorul Mircea Lucescu) angrenați cu echipele lor în cea de-a doua competiție fotbalistică a continentului. Ar fi fost 8, dacă Florin Gardoș ar fi fost apt de joc la prima echipă a lui Southampton, după accidentarea care l-a ținut multă vreme departe de gazon.
Pentru prima dată după accidentarea suferită la meciul României din Kazahstan, Alexandru Chipciu a fost titular la Anderlecht împotriva lui Mainz. Mijlocașul de 27 de ani a pasat decisiv la ambele goluri marcate de Nicușor Stanciu în duelul câștigat cu 6-1 împotriva trupei germane. Pentru internaționalul de 23 de ani, acestea au fost primele reușite în tricoul belgienilor.
Un alt român titular aseară a fost Ciprian Tătărușanu, care a închis poarta Fiorentinei în partida cu Slovan Liberec, de pe teren propriu. Toscanii s-au impus cu 3-0. La italieni joacă și Ianis Hagi, dar mijlocașul ofensiv în vârstă de 18 ani nu a fost trecut pe lista UEFA.
Astra a reuşit doar o remiză în partida de pe teren propriu, cu Viktoria Plzen, scor 1-1, însă şansele la calificarea în 16-imile de finală ale Europa League rămân intacte. Totul depinde de partida cu Austria Viena, din deplasare, în etapa următoare. Echipa lui Șumudică are 4 puncte adunate după primele 4 etape.
În acest sezon, Mircea Lucescu este singurul român care antrenează o echipă străină în cupele europene. Zenit St. Petersburg a primit vizita irlandezilor de la Dundalk și s-a impus cu 2-1. Victoria a adus formației din Rusia calificarea în 16-imile competiției, Zenit având 4 victorii din tot atâtea partide jucate în grupa D.
În grupa echipei FC Steaua, vicecampioana României a primit o mână de ajutor din partea fostului său golgheter. În urmă cu două săptămâni, Raul Rusescu a marcat ambele goluri ale lui Osmanlispor în remiza cu Villarreal (2-2) și, deși a fost doar rezervă, a marcat golul victoriei turcilor și în returul din Spania. FC Steaua nu a fost însă în stare să câștige în Elveția și e ultima în grupa L, cu 3 puncte din 4 meciuri. Roș-albaștrii au nevoie de două victorii în ultimele două meciuri din grupă pentru a mai spera la calificare.
Ovidiu Hoban a fost integralist pentru Hapoel Beer Sheva, în deplasarea cu Sparta Praga. Cehii s-au impus cu 2-0. Ioan Hora a fost rezervă neutilizată pentru Konyaspor, în partida pierdută de turci la Braga.
Iată rezultatele etapei a IV-a din grupele Europa League:
Astana – Olympiacos Pireu 1-1
Anderlecht – Mainz 6-1
APOEL Nicosia – Young Boys Berna 1-0
Astra Giurgiu – Viktoria Plzen 1-1
Austria Viena – AS Roma 2-4
Athletic Bilbao – Genk 5-3
Fenerbahce – Manchester United 2-1
Gabala – St. Etienne 1-2
Maccabi Tel Aviv – Alkmaar 0-0
Sassuolo – Rapid Viena 2-2
Zenit St. Petersburg – Dundalk 2-1
Zorya Luhansk – Feyenoord 1-1
Ajax – Celta Vigo 3-2
Braga – Konyaspor 3-1
Fiorentina – Liberec 3-0
Gent – Șahtior Donețk 3-5
Nice – Salzburg 0-2
Panathinaikos – Standard Liege 0-3
PAOK Salonic – Qarabag 0-1
Schalke – Krasnodar 2-0
Southampton – Inter Milano 2-1
Sparta Praga – Hapoel Beer Sheva 2-0
FC Zurich – FC Steaua 0-0
Villarreal – Osmanlispor 1-2
sursa: digisport