Ploieștenii sunt nevoiți să trăiască într-un oraș invadat de insecte periculoase și rozătoare. Incapacitatea primarului Adrian Dobre de a-și asuma răspunderea și de a debloca situația financiară care împiedică efectuarea de servicii de deratizare, dezinsecție și dezinfecție, a creat revoltă printre ploieșteni. Primăria refuză să achite facturile restante către Coral, operatorul cu care are încheiat contract pentru aceste servicii. Așa că de luni bune, în oraș nu s-a mai efectuat nici o dezinsecție sau deratizare. Și pentru că ploieștenii nu mai pot sta nici în casă din cauza disconfortului creat de invazia de țânțari, dar și cu subsolurile blocurilor colcăind de șobolani și purici, oamenii au decis să scoată bani din buzunar. Reprezentanții Coral spun că solicitările au crescut alarmant. Numai într-o săptămână au fost chemați să facă dezinsecție și deratizare la 100 de scări de bloc. Locatarii au preferat să plătească, și asta ca să nu se îmbolnăvească. În medie, pentru deratizarea și dezinsecția unui subsol de bloc, locatarii trebuie să achite în jur de 150 de lei. Din păcate însă, pentru că pe domeniul public nu se efectuează astfel de intervenții, efectul este unul de scurtă durată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *