Administrația Națională a Penitenciarelor a decis, peste noapte, ca Penitenciarul Ploiești să fie transformat în secție exterioară a Penitenciarului Mărgineni – o măsură controversată, luată fără studii de impact, fără analize și fără consultarea personalului care asigură buna funcționare a sistemului.
Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP) Ploiești acuză o decizie cu „motive politice evidente”, care riscă să destabilizeze întreg mecanismul penitenciar. Sindicaliștii avertizează că sistemul nu rezistă prin „reforme de birou”, ci doar prin munca epuizantă a polițiștilor de penitenciare.
„Fără disponibilitatea permanentă a personalului, deficitul de resurse ar fi arătat de mult fragilitatea sistemului. Această reorganizare va genera pensionări masive și blocaje operaționale. Angajații refuză să mai fie tratați ca simple instrumente într-un experiment politic”, transmit reprezentanții SNPP Ploiești.
Sindicatul anunță că nu va asista pasiv la „destructurarea unei instituții cu tradiție” și se pregătește de proteste. De asemenea, solicită suspendarea imediată a deciziei până la realizarea unor studii de impact reale și consultarea organizațiilor sindicale.
„Sistemul penitenciar nu poate fi menținut prin artificii politice, ci doar prin respectarea oamenilor care îl susțin. Dacă acești oameni aleg pensionarea sau protestul, colapsul va fi responsabilitatea celor care au confundat reforma cu improvizația”, avertizează Costin Stoica, președintele Filialei SNPP Ploiești.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.