Reuniune informală a miniștrilor mediului din statele membre UE. Ministrul Mediului a co-prezidat evenimentul

Au fost două zile de foc în Capitală, acolo unde a avut loc reuniunea informală a miniștrilor mediului din statele membre ale Uniunii Europene. Evenimentul, organizat sub egida Președinției României la Consiliul UE, s-a desfășurat la Palatul Parlamentului din București în perioada 20 şi 21 mai. A fost găzduit și co-prezidat de viceprim-ministrul, ministrul Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu și de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.

La reuniunea informală  au participat miniștrii mediului din statele membre UE, statele AELS și statele candidate la aderarea UE, comisarul european pentru politici climatice și energie, Miguel Arias Cañete, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit – Karmenu Vella, reprezentanți ai Secretariatului General al Consiliului, directorul executiv al Agenției Europene de Mediu și Secretarul General al Biroului European de Mediu.

Agenda Consiliului de Mediu a debutat cu o sesiune de lucru  referitoare la schimbările climatice – soluții inovatoare și rolul cetățenilor pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon. În cadrul acestei sesiuni au fost dezbătute măsurile care vor fi luate la nivel european și internațional pentru crearea cadrului necesar în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Agenda Consiliului de Mediu a debutat cu o sesiune de lucru  referitoare la schimbările climatice – soluții inovatoare și rolul cetățenilor pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon. În cadrul acestei sesiuni au fost dezbătute măsurile care vor fi luate la nivel european și internațional pentru crearea cadrului necesar în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

’’Sunt  convinsă că aceste dezbateri vor trasa noi linii de acţiune în cadrul Consiliului Uniunii Europene şi vor consolida poziţia României la nivel european şi internaţional. Am discutat împreună cu omologii mei măsurile care vor fi luate la nivel european şi naţional pentru a stimula transformarea stilului nostru de viaţă şi crearea cadrului necesar pentru tranziţia către o societate neutră din punct de vedere al climei. Prioritatea mea, ca ministru al Mediului, dar şi ca cetăţean european, este reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră’’, a declarat viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

În a doua sesiune de lucru a fost abordată tematica biodiversității – „Rezultatele IPBES asupra Evaluării  Globale ale Biodiversității și Serviciilor Ecosistemelor: Implicații pentru cadrul global și al Uniunii Europene pentru biodiversitate post 2020”. Miniștrii au salutat abordarea holistică si aspectul participativ deosebit de important în succesul acțiunilor de conservare ale biodiversității, precum și de limitare a pierderilor de biodiversitate.

Discuțiile au avansat către importanța integrării obiectivelor privind biodiversitatea în politicile şi strategiile sectoriale relevante. Informațiile cuprinse în evaluările pentru biodiversitate și servicii de ecosisteme sunt destinate să contribuie la consolidarea cadrului global privind biodiversitatea post-2020 și la atingerea angajamentelor asumate prin Viziunea UE privind biodiversitatea pentru 2050. Totodată, a fost subliniată necesitatea de a transpune recomandările din Raport în acțiuni pentru asigurarea conservării și utilizării durabile a biodiversității.

Ultima zi a consiliului informal de mediu  s-a concentrat asupra  temei managementului resurselor de apă – controlul poluării apei cu plastice/microplastice din râuri către mări.

A fost o adevărată onoare să co-prezidez Consiliul informal de Mediu și să abordez, alături de ceilalți colegi miniștri, subiecte extrem de importante pentru cetățeni și, cu siguranță, pentru viitorul nostru, al tuturor!”, a încheiat viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *