Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au reținut un individ în legătură cu traficul de droguri de mare risc. Inculpatul este suspectat că, în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2024, a comercializat cocaină consumatorilor din județul Constanța, pentru sume cuprinse între 500 și 1.600 lei.
În urma percheziției domiciliare, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile. Acțiunea a fost realizată de procurori în colaborare cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța și a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. Se subliniază că, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews