logo
RNTV Live

Rețea de trafic de persoane și exploatare a cerșetoriei, destructurată de către oamenii legii/ VIDEO

copii-cersetori
Erika Stoica

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, au destructurat o rețea de trafic de persoane și exploatare a cerșetoriei.

Bărbatul, deținând dublă cetățenie moldovenească și română, este acuzat că, începând cu luna decembrie 2023, a exploatat o persoană vătămată majoră, cu infirmitate fizică permanentă la nivelul membrelor inferioare, obligând-o să practice cerșetoria în diverse zone aglomerate din județele Suceava, Botoșani și Neamț.

Victima, adăpostită într-un sat din județul Suceava, era transportată în diferite localități pentru a obține venituri din cerșetorie, sumele obținute fiind însușite integral de către bărbatul cercetat.

Din anchetă a reieșit că aceeași persoană vătămată ar fi fost exploatată în mod similar în perioada 2004 – 2019, pe teritoriul Republicii Moldova, de către membri ai aceleiași familii, inclusiv de către bărbatul cercetat acum.

În urma investigațiilor, la data de 18 aprilie 2024 a fost încheiat un Acord între România și Republica Moldova pentru constituirea unei echipe comune de anchetă. Ulterior, la data de 23 aprilie 2024, au fost efectuate percheziții domiciliare atât în județul Suceava, cât și în raionul Nisporeni din Republica Moldova.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea bărbatului cercetat, iar judecătorul Tribunalului Suceava a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul autorităților din Republica Moldova și sub coordonarea Inspectoratului Național de Investigații – Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor