Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au destructurat o rețea specializată în introducerea și traficul de droguri de risc pe teritoriul României
Trei persoane, cu vârste între 27 și 37 de ani, sunt cercetate pentru implicarea în activități de introducere ilegală și distribuție de droguri, faptele fiind comise în mod repetat. Investigațiile arată că, în perioada ianuarie – iunie 2025, suspecții ar fi organizat transporturi de canabis din Spania către România, drogurile fiind expediate sub forma unor colete livrate printr-o firmă de curierat cu destinația Galați.
Potrivit probelor, în patru transporturi succesive, rețeaua ar fi adus în țară aproximativ 48 de kilograme de canabis. Una dintre capturile semnificative a avut loc pe 18 iunie 2025, în parcarea unui hypermarket din Bușteni, județul Prahova. Polițiștii au descoperit într-o autoutilitară de curierat un troler sigilat, care conținea 40 de pungi vidate cu aproximativ 12 kilograme de canabis. Pentru a încerca să ascundă mirosul specific drogurilor, suspecții au presărat pachetele cu cafea.
O zi mai târziu, pe 19 iunie, destinatarul coletului a fost prins în flagrant delict la ridicarea acestuia de la sediul firmei de curierat din Galați. Celelalte două persoane implicate, care îl însoțeau cu un autoturism, au fost interceptate imediat după preluarea coletului. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat sume de bani, telefoane mobile și alte obiecte relevante pentru anchetă.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea celor trei suspecți pentru 24 de ore, iar Tribunalul Galați a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor specializați din brigăzile de combatere a criminalității organizate Alba și Brașov, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.