Sursa: libertatea.ro

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa și una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură din România, a fost inaugurat astăzi.

Circulația rutieră este deschisă începând cu ora 13.00, însă cu restricții de circulație în timpul nopții, de luni până vineri, lucrările nefiind încă complet finalizate.

„În 2017 puțini credeau în reușita acestui proiect. La 6 ani distanță suntem aici la inaugurare. Îl numesc un pod al speranțelor, al unirii românilor. Este prima conexiune rutieră dintre județele Brăila și Tulcea. Este o dovadă că România știe să atragă bani europeni și să creeze oportunități noi pentru locuri de muncă”, a mai spus Grindeanu, Ministrul Transporturilor.

„Podul care intră astăzi în circulație reprezintă un prim pas deosebit de important în atingerea unor obiective privind conectivitatea, fluidizarea traficului de tranzit și siguranța rutieră. Acest proiect reprezintă, totodată, măsura unei bune cooperări, deopotrivă naționale și internaționale”, a adăugat Iohannis.

„Deschiderea acestui pod aduce o serie de beneficii importante: economia de timp și de bani pentru transportatori, pe termen lung se prefigurează o mult mai intensă activitatea în zona liberă Brăila, înseamnă un plus de dezvoltare economică. Va crește și numărul turiștilor în Delta Dunării”, a declarat Ciolacu.

restricții

Mașinile vor circula între orele 6.00 și 21.00, urmând ca noaptea, circulația să fie închisă ca să poată fi făcută demontarea macaralelor și altor utilaje folosite la construcție.

În weekend se va circula pe pod 24 de ore din 24, a spus Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR, conform sursei citate.

Sursa: libertatea.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *