Restricții de trafic pe A1 și A0. Lucrări pe parcursul zilei

Erika Stoica
1 Min Read

Restricții de trafic pe A1 și A0. Lucrări pe parcursul zilei.

Șoferii care circulă astăzi pe Autostrada A1 București–Pitești și Autostrada A0 București trebuie să fie atenți la restricțiile impuse din cauza unor lucrări.

Restricții de trafic pe A1 și A0. Lucrări pe parcursul zilei

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, pe A1, sensul București – Pitești, circulația este restricționată între kilometrii 10+500 și 19. Prima bandă și banda de urgență sunt închise în intervalul 10:00 – 19:30, pentru lucrări de montare și înlocuire a atenuatorilor de impact.

De asemenea, pe A0, pe sensul dinspre A1 către A2, traficul este restricționat pe prima bandă la kilometrul 81, între orele 10:00 și 22:00, unde se efectuează reparații la carosabil.

Polițiștii le recomandă șoferilor să reducă viteza în zonele afectate, să respecte semnalizarea temporară și să fie foarte atenți la schimbarea benzilor de circulație, semnalizând din timp orice manevră.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article