Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Clubul Sportiv Petrolul 52 de a restricționa accesul pietonal și rutier, sâmbătă, 19 octombrie 2024, în zona stadionului „Ilie Oană” din Ploiești. Restricțiile vor fi aplicate pe străzile Stadionului, Alexandru Vlahuță și Mihai Bravu, în intervalul 19.00 – 23.00.

Măsura a fost luată pentru a asigura desfășurarea în siguranță a meciului oficial din Liga 1, dintre FC Petrolul Ploiești și FC CFR 1907 Cluj, care va începe la ora 21.00, conform cerințelor Federației Române de Fotbal și Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews