Restricții de circulație în Dâmbovița! Modificări majore în trafic

Erika Stoica
2 Min Read

Dâmbovița se pregătește pentru spectacolul sportiv al toamnei: Etapa a II-a a Concursului Internațional de Ciclism de Șosea „Turul României 2025”. Competiția se va desfășura joi, 11 septembrie, pe traseul limita județului Argeș – Cândești – Tătărani – Mănești – Dragomirești – Voinești – Pietrari – Bărbulețu – Râu Alb – Runcu – Fieni – Pucioasa – Buciumeni – Cota 1000 – DJ 713 – Pasul Dichiu.

Pentru a asigura desfășurarea în siguranță a cursei, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița anunță că între orele 10:30 și 15:00 circulația rutieră va fi restricționată pe drumurile incluse în traseul competiției. Mai mult, pe DJ 713, între intersecția cu DN 71 și Cabana Piatra Arsă, traficul va fi complet închis între orele 10:00 și 20:00.

În paralel, între orele 11:00 și 14:00, se va desfășura și proba „King of The Road”, pe traseul DN 71 Moroeni – DJ 713 – Cabana Dichiu, cu participarea a aproximativ 150 de cicliști.

Pentru siguranța rutieră și buna desfășurare a evenimentului, în teren vor fi mobilizați 43 de polițiști rutieri și 10 polițiști de ordine publică, care vor acționa pentru dirijarea circulației, protecția sportivilor și a spectatorilor și prevenirea incidentelor.

Autoritățile recomandă șoferilor să manifeste răbdare, să respecte indicațiile polițiștilor și să utilizeze rute alternative acolo unde este posibil.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article