Republica Moldova are ca obiectiv stabilirea a trei interconexiuni solide cu sistemul electroenergetic al României până în 2030, conform declarațiilor ministrului moldovean al Energiei, Victor Parlicov.
„Noi, tot mai rapid, ne apropiem să facem parte dintr-un sistem energetic şi dintr-o piaţă împreună cu România. (…) Premisa pentru cuplarea pieţelor s-a intensificat enorm. Deja construim o linie Vulcăneşti – Chişinău, care să conecteze interconexiunile Isaccea – Vulcăneşti cu principalul centru de consum, ocolind necesitatea de a trece prin stânga Nistrului, pentru că în prezent puterea din Vulcăneşti, pentru a fi adusă la Chişinău, tot pe la centrala termoelectrică moldovenească din Transnistria trebuie să treacă, pe acolo merg liniile de tensiune înaltă. Acum construim linia Chişinău – Vulcăneşti”, a spus ministrul, la „Simpozionul Român al Energiei – SIREN 2023”, organizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).
„Deja am alocat bani – şi aici suntem puţin în faţa României – deja am alocat bani pentru partea de pe stânga Prutului, la interconexiunea Bălţi – Suceava. La fel, deja s-au alocat bani, deşi încă se fac studiile de prefezabilitate, pentru încă o interconexiune, undeva pe centrul Republicii Moldova. Noi ne gândim la zona Străşeni – Iaşi. Sigur că există şi nişte constrângeri pe partea română cu puterea în zona aceea şi atunci se examinează şi alte opţiuni, dar ne dorim să avem în continuare trei interconexiuni robuste între sistemele electroenergetice din Republica Moldova şi din România. (…) Orizontul de timp pentru toate aceste proiecte este 2028 – 2029 şi până în anul 2030 şi în acest context pornim deja lucrul”, a subliniat Parlicov.
„Sperăm ca anul viitor să avem deja primele tranzacţii pe piaţa organizată. Având în vedere experienţa enormă pe care a acumulat-o OPCOM, probabil că vor trebui să facă faţă şi autorităţile noastre, reglementatorul nostru etc, la viteza cu care se poate mişca OPCOM pentru elaborarea produselor standardizate, reglementărilor necesare etc.”, a punctat ministrul moldovean al Energiei.
Aș dori să încep prin a exprima mulțumirile noastre față de România. În numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova, al Guvernului și al autorităților noastre, vreau să transmit recunoștința noastră pentru sprijinul politic necondiționat acordat parcursului nostru european, în direcția unei lumi libere, democratice și fundamentate pe valori precum respectul pentru proprietatea privată și demnitatea umană. Pe lângă sprijinul politic, am beneficiat și de susținere din partea României în multe aspecte practice. De exemplu, în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, atunci când am avut nevoie de ajutor pentru echilibrarea sistemului nostru în situații dificile, cum a fost cazul limitării livrărilor Gazprom în octombrie 2021 și ulterior în 2022. România ne-a susținut și în ceea ce privește furnizarea de energie electrică, atunci când autoritățile transnistrene au întrerupt livrările în Republica Moldova, am putut să procurăm energie electrică de pe piața română. Nu pot să trec cu vederea nici finanțarea și suportul financiar pe care l-am primit. Așadar, România ne-a oferit un sprijin politic susținut, însoțit de măsuri practice, ajutor tehnic și economic în momentele cele mai dificile – a subliniat Victor Palicov.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.