Sursă foto: edupedu.ro

Organizația Narada mobilizează școlile și comunitățile din jurul acestora printr-o serie de evenimente ce au ca scop consolidarea infrastructurii. Narada susține instituțiile respective cu sprijinul partenerilor din mediul privat pentru a-și rezolva singure urgențele.

În urma primei ediții, 25 de școli au strâns aproximativ 100.000 de euro, sumă care a fost dublată de partenerii Narada pentru a ajuta instituțiile să ducă la bun sfârșit îmbunătățirea condițiilor de siguranță pentru elevi.

Anul acesta, pe 29 mai, va avea loc cel de-al doilea târg „Împreună pentru școala noastră”, în urma căruia vor fi ajutate peste 30 de școli să strângă fondurile necesare reparațiilor de infrastructură care pot afecta siguranța elevilor.

Raluca Jianu, CEO Narada: „Cuvântul cheie din ADN-ul misiunii noastre este mobilizarea. Anul trecut, când am pus prima dată pe masă ideea organizării unui târg școlar, mulți au zâmbit și nu ne-au dat sorți de izbândă. Poate că cea mai mare binecuvântare a noastră, pentru care suntem extrem de recunoscători, este faptul că tot timpul am întâlnit oameni curajoși, capabili să mute munții din loc atunci când își propun să facă un lucru bine.

Acesta este și cazul profesorilor cu care am lucrat. S-au mobilizat exemplar și au mobilizat la rândul lor comunitățile, astfel încât au reușit până azi să-și finanțeze alertele cu banii strânși la târg. De exemplu, Liceul cu program sportiv din Alba Iulia a reușit să strângă într-o singură zi 10 mii de euro. Au încheiat un contract pentru un teren de sport sintetic și au făcut mai departe demersuri la primărie pentru a primi finanțare ca să-l acopere.

Cu astfel de oameni lucrăm noi, ceea ce mi se pare extraordinar! Și îmi doresc ca și anul acesta să menținem energia mobilizării și implicării astfel încât să reușim să facem mai multe lucruri împreună în comunitate.”

Lista celor 30 de școli care au nevoie, de această dată, de susținerea comunității și a mediul privat:

  • Școala Gimnazială din Copăceni, Jud. Vâlcea, înscrisă pentru achiziționarea de jaluzele pentru sălile de clasă,
  • Școala Gimnazială Nr. 206, București, achiziționarea de aparate de aer condiționat,
  • Grădinița cu Program Prelungit Nr.8 Sighetu Marmației, Jud. Maramureș, amenajarea curții grădiniței,
  • Școala Primară „Horia Stamatin”, Bogdănești, Jud. Vaslui,  schimbarea acoperișului,
  • Școala Gimnazială Giurgița, Jud. Dolj, amenajarea unui spațiu de învățare outdoor pentru elevi,
  • Școala Gimnazială Nr. 3 Lupeni, Jud. Hundedoara, amenajarea unui spațiu de învățare outdoor pentru elevi,
  • Școala Gimnazială Gângiova, Jud. Dolj, amenajarea unui spațiu de joacă afară pentru preșcolari,
  • Liceul „Simion Stolnicu” Comarnic, Jud. Prahova, reamenajarea sălii de sport,
  • Școala Gimnazială Talea, Jud. Prahova, schimbarea pardoselii din sălile de clasă,
  • Şcoala Gimnazială „Preda Buzescu” Vlădaia, Jud. Mehedinți, pentru un sistem de securitate pentru școală,
  • Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlați, Jud. Prahova, pentru înlocuirea pardoselii din holurile școlii,
  • Grădinița Program Prelungit Nr.1 din Aleșd, Jud. Bihor, pentru schimbarea parchetului,
  • Liceul de Artă Sibiu, Jud. Sibiu, pentru achiziționarea unui radio școlar,
  • Școala Gimnazială „Răducanu Rosetti” Căiuți, Jud. Bacău, achiziționarea/schimbarea ferestrelor,
  • Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Podu Turcului, Jud. Bacău, achiziționarea de mobilier și cărți pentru bibliotecă,
  • Școala Gimnazială „Aurel Teodorescu” Stejari, Jud. Gorj, pentru schimbarea pardoselilor din sălile de clasă,
  • Grădinița cu program prelungit „Curcubeul Copilăriei” din Craiova, Jud. Dolj, pentru oglindă logopedică inteligentă pentru cabinetul de logopedie,
  • Liceul Tehnologic “Jacques M.Elias” Sascut, Jud. Bacău, pentru amenajarea sălii de sport,
  • Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, Jud. Alba, pentru modernizarea bibliotecii,
  • Școala Gimnazială „Elena Cuza” Iași, Jud. Iași, pentru achiziționarea unei stații radio pentru urgențe,
  • Școala Gimnazială „Nae A. Ghica” Rucăr, Jud. Argeș, pentru amenajarea curții școlii,
  • Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Moreni, Jud. Dâmbovița, pentru reabilitarea și extinderea instalației electrice și reabilitare acoperiș,
  • Școala Gimnazială Dârza, Jud. Dâmbovița, pentru reorganizarea și dotarea spațiilor,
  • Școala Gimnazială Crevedia, Jud. Dâmbovița, pentru reorganizarea și dotarea spațiilor din aer liber,
  • Școala Gimnazială Sălcioara, Jud. Ialomița, pentru reorganizarea și dotarea spațiilor,
  • Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Ploiești, Jud. Prahova, pentru amenajare clasă în aer liber,
  • Școala Gimnazială „Ion Mareș” Vulcana-Băi, Jud. Dâmbovița, pentru construirea unui teren de badminton,
  • Liceul Tehnologic Nucet, Jud. Dâmbovița, refacerea rețelei electrice,
  • Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, Jud. Dâmbovița, reabilitarea și extinderea instalației electrice,
  • Școala Gimnazială nr. 1 Chirnogi, jud Călărași, pentru reamenajarea și dotarea bibliotecii.

Sursă: edupedu.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *