Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât ca regulile fotbaliştilor U-21 ani şi U-19 ani să fie extinse şi pentru Cupa României, chiar dacă în forma iniţială, proiectul se aplica doar campionatelor.

Echipele din Liga I participante în Cupa României vor trebui să aibă pe teren cel puţin un fotbalist sub 21 de ani, în timp ce echipele din Liga a-II-a câte doi sub 19 ani, iar cele din al treilea eşalon câte trei fotbalişti sub 19 ani.

Echipele din eșaloanele doi și trei sunt obligate să respecte regulile anterior menţionate dacă joacă cu echipe din aceeaşi categorie competiţională. În situaţia în care cluburile din Liga a-II-a şi/sau Liga a-III-a joacă în cadrul Cupei României cu o echipă de nivel superior ambele echipe vor trebui să respecte regulile respective astfel cum sunt acestea prevăzute pentru clubul de categorie superioară. Echipele din Liga a-IV-a nu vor fi nevoite să respecte noua reglemantare.

Din comitetul care a votat extinderea reglementării au făcut parte: Răzvan Burleanu (preşedintele FRF), Gino Iorgulescu, (prim-vicepreşedintele FRF) şi Octavian Goga (vicepreşedintele FRF).

sursa foto: prosport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *