Franţa a înregistrat cea mai caldă noapte din istorie pentru luna iunie, în intervalul duminică spre luni, iar ziua de luni a doborât, de asemenea, un record lunar de temperatură, potrivit datelor provizorii furnizate de Météo-France, citate de G4Media!
„Noaptea trecută a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în luna iunie în Franţa”, a declarat climatologul Matthieu Sorel într-o conferinţă de presă.
Temperatura medie nocturnă la nivel naţional – calculată pe baza măsurătorilor din 30 de puncte reprezentative de pe teritoriul Franţei continentale – a fost de 20,2°C, depăşind precedentul record de 20,1°C stabilit pe 27 iunie 2019.
Pentru ziua de luni, temperatura medie naţională a ajuns la 28°C, depăşind astfel vechiul record pentru iunie, de 27,9°C, înregistrat în aceeaşi zi din 2019.
Alerte de caniculă în întreaga Franţă
Ţara se confruntă, începând cu 19 iunie, cu cel de-al 50-lea val naţional de căldură de la 1947 încoace şi al 33-lea doar în secolul XXI — fenomen agravat de schimbările climatice, care cresc atât intensitatea, cât şi frecvenţa episoadelor caniculare.
Luni, 84 de departamente erau sub alertă portocalie de caniculă, iar de marţi la prânz, 16 dintre acestea — inclusiv din bazinul parizian şi zona centrală — vor intra în alertă roşie, cel mai sever nivel, ce implică măsuri restrictive pentru activităţile în aer liber.
„Marţi va fi apogeul acestui episod de caniculă”, a declarat meteorologul Adrien Warnan, precizând că se aşteaptă temperaturi de până la 41°C în zonele aflate sub alertă roşie, cu nopţi tropicale în care minimele nu vor coborî sub 20–24°C, inclusiv în nordul ţării.
„Este foarte posibil ca ziua de marţi să fie una dintre cele mai fierbinţi înregistrate vreodată în Franţa”, a adăugat Matthieu Sorel, menţionând că e încă prea devreme pentru o confirmare oficială a unui nou record absolut.
Agnès Verrier, reprezentant al Santé Publique France, a subliniat caracterul excepţional al valului de căldură, remarcând atât precocitatea şi intensitatea acestuia, cât şi amploarea geografică.
Ea a reamintit, de asemenea, că „vulnerabilitatea la căldură nu se limitează doar la persoanele în vârstă”.