Moartea tanărului de 30 de ani, drogat în momentul în care s-a autoagresat a condus la o serie de controverse și au fost voci care au susținut că acesta a decedat ca urmare a bătăii aplicate de polițiști.

Reacția Europol nu a întarziat să apară și a fost însoțită și de filmarea din momentul încătușării care dovedește ca oamenii legii nu au nicio legătura cu decesul bărbatului drogat.

Tânărul a murit la spital, la o săptămână după ce s-a autoagresat lovindu-se de o mașină parcată. Polițiștii care au intervenit l-au găsit dezorientat și pe jumătate dezbrăcat. Rudele au reclamat faptul că acesta a murit după ce a fost bătut de polițiști.

Iată ce au transmis reprezentanții Europol:

„Este frustrant să nu poți vorbi. Este frustrant să nu te poți apăra când ești acuzat că “l-ai omorât în bătaie”. Este frustrant să vezi în platourile televiziunilor oameni care fac afirmații mincinoase doar pentru că știu că trebuie să producă audiență, cu toate că nici ei nu le credeau.

Avocata familiei tânărului a formulat cerere pentru fotocopierea întregului dosar. Ieri i s-a aprobat, a intrat în posesia tuturor înregistrărilor dar nu a avut tupeul să le publice. De ce? Pentru că tot scenariul croit în jurul tragediei s-ar fi destrămat.

Începem cu “iubita” lui, care a apărut la toate posturile tv și a mințit cu o serie de detalii menite să stârnească opinia publică și să îi transforme în monștrii pe “milițienii” care “și-au bătut joc de ea”, “au luat-o la mișto”, care “nici măcar datele nu i le-au luat” și care a spus că: “Eduard era liniștit, și-a luat pachetul de țigări și a plecat la o plimbare afară”. În realitate, în filmarea de pe Bodycam le spune polițiștilor că nu știe ce l-a apucat, că “a făcut ca toți dracii”. Nu mai vorbim că nici măcar nu îi știa data nașterii, deși cu lacrimi în ochi, afirma la tv că e “iubita” lui de 1 an.

Continuăm cu toate inepțiile și teoriile conspiraționiste rostite seară de seară în platourile televiziunilor, chiar și cu martori închipuiți, dintre care amintim doar câteva:

– l-au încătușat și pe urmă l-au omorât în bătaie;

– nu au chemat ambulanța ca să îl lase să moară;

– și-au oprit girofarurile și luminile să nu se vadă când i-au dat omorul (n.r. toată incinta este luminată);

– milițianca l-a lovit în cap cu tomfa în mod repetat până l-a omorât;

– primul echipaj a mai chemat alte două ca să poată să îl omoare cu bătaia;

– în timp ce era încătușat a fost lovit cu bestialitate de toți polițiștii de la fața locului;

– milițienii nu i-au permis iubitei să se apropie de Eduard și au vorbit urât cu ea;

– milițienii nu i-au spus fetei la ce spital va fi transportat pentru a nu-l găsi;

– și-au închis Bodycam-urile după ce l-au încătușat pentru a putea să îl omoare cu bătaia.

Sunt doar câteva dintre acuzațiile nefondate și exprimate cu rea credință, care au încins discuțiile despre “torționarii” de la Secția 17, totul în numele audienței.

Dacă cineva crede că niște polițiști încadrați în 2017-2019 au intrat în sistem pentru a omorî drogați prin parcări sau pentru a intra în pușcărie pentru astfel de fapte, se înșală amarnic.

Noi știm că toate acuzațiile și scenariile nu au fost crezute nici măcar de cei care le rosteau, cu toate acestea, mai știm că “poliția” vinde cel mai bine și de aici se marchează audiențele, vizualizările, like-urile, distribuirile.

Totuși, cu ce preț?! Cu prețul degradării morale a întregii societăți, care preferă din ce în ce mai mult circul în detrimentul dezbaterii civilizate, acuzațiile nefondate în detrimentul ipotezelor sau “staborul” în detrimentul prezumției de nevinovăție.

Vă reamintim că raportul medico-legal, realizat în urma autopsiei efectuate în prezența familiei și a unui expert terț, adus din afara instituției, nu a relevat nicio urmă de lovitură de tomfă, bocanc sau alt obiect în zona craniului, cu excepția multiplelor lovituri de corp/plan dur, provocate de căzăturile care se văd și în imaginile video care au tot circulat. Orice lovitură de tomfă (baston) aplicată ar fi lăsat o urmă distinctivă având în vedere forma circulară specifică.

P.S.: Imaginile de pe bodycam au fost indisponibilizate din ziua intervenției și au fost predate procurorului, reprezentând mijloc de probă care nu putea fi divulgat de Poliția Română. Doar ca urmare a cererii avocatei familiei și a divulgării de către aceasta, putem și noi, în condiții legale să o prezentăm.

P.S.S.: Drogurile ucid! Iar dacă vom sta nepăsători când știm că membri ai familiei sau chiar cunoscuți sunt consumatori, vom fi vinovați cel puțin moral pentru faptul că am stat nepăsători.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *