Târgoviște a fost, în weekend, scena unei razii de amploare organizate de polițiștii rutieri împreună cu reprezentanții RAR Dâmbovița. În cadrul acțiunii desfășurate între orele 18:00 și 02:00, aproape 100 de șoferi au fost trași pe dreapta, iar controalele au scos la iveală o serie de nereguli grave.

Din cele 98 de autovehicule verificate – printre care și 16 motociclete – nu mai puțin de 28 s-au ales cu sancțiuni contravenționale, 12 dintre acestea pentru defecțiuni tehnice majore. Șase șoferi au rămas fără permis, doi dintre ei fiind prinși băuți la volan, în timp ce alte șapte certificate de înmatriculare au fost retrase din cauza stării tehnice a mașinilor.

Printre cazurile șocante depistate, polițiștii au identificat un bărbat de 36 de ani care conducea nestingherit pe Calea Domnească, deși avea permisul suspendat. Pe Aleea Sinaia, un tânăr de 25 de ani se plimba cu o mașină complet neînmatriculată, iar pe strada Radu Popescu, un bărbat de 54 de ani a fost oprit și testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație uriașă de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toți cei trei conducători auto s-au ales cu dosare penale, iar polițiștii continuă anchetele. Oamenii legii transmit un mesaj clar și ferm: nu vor tolera iresponsabilitatea în trafic, iar astfel de acțiuni vor fi desfășurate constant.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook