În noaptea de 5 spre 6 iulie, polițiștii Biroului Rutier din Târgoviște, împreună cu reprezentanții RAR, au desfășurat o acțiune de tip „Blitz” pentru verificarea autovehiculelor cu probleme tehnice sau modificări ilegale la sistemul de evacuare.
Au fost aplicate 19 sancțiuni, majoritatea pentru defecțiuni tehnice, și s-au reținut 2 permise de conducere (unul pentru alcool), precum și 3 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 3 infracțiuni rutiere.
Un caz aparte a fost cel al unui minor de 15 ani surprins conducând un motociclu neînmatriculat, fără a avea permis. Polițiștii i-au întocmit dosar penal.
Acțiunea a urmărit reducerea riscului rutier și creșterea siguranței în trafic.