Polițiștii dâmbovițeni au desfășurat, în perioada 16-17 august, o amplă acțiune pentru prevenirea infracționalității și menținerea siguranței publice. Razia, desfășurată între orele 18:00 și 02:00, a vizat atât combaterea conflictelor stradale, cât și creșterea gradului de siguranță rutieră pe raza întregului județ.
În cele opt ore de controale, au fost aplicate 262 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 98.000 de lei. Dintre acestea, 211 au fost pentru abateri de la legislația rutieră, conform O.U.G. nr. 195/2002, iar 48 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. Totodată, polițiștii au reținut șase permise de conducere și au retras 25 de certificate de înmatriculare.
În timpul raziei, au fost depistate mai multe fapte grave. La Voia, un bărbat de 34 de ani a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis. Într-un alt caz, la Găești, un șofer de 31 de ani a fost oprit după ce consumase alcool, testul indicând 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
De asemenea, cinci bărbați, cu vârste între 18 și 43 de ani, au fost surprinși conducând autovehicule neînmatriculate pe drumurile din județ. Pentru toate aceste cazuri au fost întocmite dosare penale.
Autoritățile transmit că acțiunile de acest tip vor continua, scopul fiind creșterea siguranței cetățenilor și descurajarea comportamentelor iresponsabile în trafic.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.