În urma atacurilor lansate de către Mirko Ivanovski la adresa echipei Petrolul Ploiești și a președintelui Claudiu Tudor, acesta din urmă a venit cu un răspuns, chiar pe site-ul oficial al clubului prahovean.
„Pentru că, într-un interviu acordat pentru ProSport, jucătorul Mirko Ivanovski a lansat o serie de atacuri la adresa clubului Petrolul, dar și a mea personal, am să apelez la această cale pentru a veni cu precizările necesare.
Decizia despărțirii de Mirko Ivanovski a avut la bază strict randamentul sportiv sub așteptări pe care el l-a dat în prima parte a sezonului. Pentru transferul său am insistat personal înainte de startul campionatului și am făcut eforturi pentru a-i satisface pretențiile salariale, tocmai în ideea în care aveam mare încredere în el și speram că va fi golgheterul de care echipa avea nevoie. Din păcate, evoluțiile sale n-au fost cele dorite, iar faptul că inclusiv spectatorii din tribune îl „taxau” meci de meci ar fi trebuit să-i dea de gândit! La Ploiești, publicul nu este doar un mare iubitor de Petrolul, ci și un fin cunoscător al fenomenului fotbalistic!
I-am propus, așadar, o despărțire amiabilă, decizie asumată de către stafful tehnic și de către conducerea clubului, dar cu care el nu a fost de acord. A primit hârtie prin care era liber să-și găsească un alt angajament, nu a făcut-o până pe data de 4 ianuarie, s-a întors la club și am reluat discuțiile privind încetarea contractului, în condițiile în care, oricum, nu mai exista vreo șansă să revină în lotul primei echipe.
Până aici, lucrurile au stat așa cum le-a relatat și el. Mai departe, însă, Ivanovski a făcut o serie de afirmații total nefondate. Nu l-a amenințat nimeni, nu a existat nicio discuție cu el la care să asiste, așa cum a afirmat, și „vreo 12 șefi de galerie”, și, în mod cert, nici nu a încercat cineva să-l păcălească! Îi cer, așadar, public să probeze temeinic toate aceste acuzații, inclusiv termenul „pervers” pe care l-a folosit la adresa mea, pentru că, altfel, riscă să pășim pe tărâmul juridic al problemei!
Și ca să-i răspund la o întrebare pe care a lansat-o cu ocazia interviului din ProSport, îi mai spun doar atât: DA, Petrolul l-a ajutat pe Ivanovski, prin faptul că i-a oferit posibilitatea să revină în prim-planul fotbalului românesc! L-a primit cu brațele deschise, i-a plătit serviciile și clubul nu i-a rămas cu nimic dator! Dar, din păcate, fotbalistic, Ivanovski NU a ajutat Petrolul! Lucru pe care, după cum se vede, el nu l-a înțeles. Iar asta ține, strict, de caracterul fiecăruia. Acum înțelegem și de ce Dinamo a retrogradat cu un astfel de jucător!”
Claudiu Tudor
Președinte ACS Petrolul 52
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.