Formația Rapid București a suferit o nouă înfrângere, sâmbătă seară, pe teren propriu, fiind învinsă cu scorul de 2-0 de Universitatea Cluj, într-un meci disputat în cadrul etapei a cincea a play-off-ului Superligii.
Partida a fost precedată de un moment de reculegere emoționant în memoria fostului jucător al Rapidului, Aaron Boupendza, care a încetat din viață miercuri, la doar 28 de ani.
Clujenii au deschis scorul în minutul 44, prin Bic, iar Macalou a dublat avantajul în minutul 78, stabilind scorul final. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au gestionat excelent jocul și au profitat de slăbiciunile gazdelor, reușind o victorie importantă în deplasare.
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a început cu Stolz în poartă și o linie defensivă formată din Onea, Ciobotariu, Pașcanu și Borza. La mijloc s-au aflat Kait, Christensen și Keita, iar în ofensivă Dobre, Koljic și Petrila. Pe parcursul partidei au intrat Burmaz, Grameni și Pop.
Pentru Universitatea Cluj, Gertmonas a apărat poarta, iar în linia defensivă s-au aflat Boboc, Cristea, Masoero și Chipciu. Codrea a evoluat în fața apărării, sprijinit de Bic, Simion, Artean și Thiam. În atac a fost titular Blănuță. Pe parcurs au intrat Nistor, Macalou, Silaghi, Mitrea și Miranyan.
Unicul cartonaș galben al partidei a fost încasat de Keita, în minutul 56.
Meciul a fost arbitrat de Sebastian Colțescu, ajutat la tușe de Radu Adrian Ghinguleac și George Florin Neacșu. Arbitri VAR au fost Sorin Costreie și Iuliana Demetrescu. Observatori: Adrian Comănescu și Ion Marin.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.