întrerupăeră furnizare apă calda si caldurăsursa foto: ph-online.ro

Au mai rămas doar câteva zile până când Veolia Energie va mai furniza agent termic în municipiul Ploiești, iar licitația privind contractarea unui nou operator care să asigure continuitatea serviciului de termoficare nu a fost finalizată. Totuși, autoritățile susțin că în tot acest timp se lucrează contra cronometru astfel încât ploieștenii să nu rămână fără apă caldă.

Licitaţia este ţinută de către ADI Termie Prahova, asociaţie constituită de Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, cei doi coproprietari ai sistemului de producţie, transport şi distribuţie a agentului termic. Procedura a fost lansată la începutul anului, a fost depusă o singură ofertă, iar de câteva săptămâni suntem la etapa de evaluare. În privinţa acestei evaluări, directorul ADI Termie, Horia Tiseanu, spune că se lucrează contra cronometru, astfel încât licitaţia să se finalizeze cât mai rapid. De asta se ocupă patru persoane de la ADI, plus o firmă de consultanţă angajată special pentru această procedură, care a pus la dispoziţie trei experţi.
„Nu ştiu dacă există motive de îngrijorare sau nu, pot să vă spun doar că analiza ofertei singurului ofertant se face contra cronometru. Comisia speră să finalizeze evaluarea până la finalul perioadei în care Veolia are contract. Dacă nu vor apărea probleme deosebite, sper că vom avea un nou operator la finalul acestei perioade”, a declarat astăzi Horia Tiseanu, cu rezerva că procedura este încă în derulare. Acesta este şi motivul pentru care, oficial, reprezentanţii ADI şi autorităţile evită să ofere prea multe amănunte despre stadiul licitaţiei.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone, spune că au existat discuţii cu reprezentanți Veolia Energie, care s-ar fi arătat dispuși să sprijine viitorul operator chiar şi după 13 mai..
„Din câte mi s-a adus la cunoştinţă de către colegi, la acest moment s-a depăşit etapa de evaluare tehnică, a fost transmis rezultatul evaluării către ANAP, zilele acestea urmează să vină răspunsul, după care se va trece imediat la partea de evaluare financiară. Din punctul nostru de vedere, nu cred că ar trebui să existe niciun motiv de îngrijorare. La ultima discuţie purtată cu reprezentanţii Veolia, aceştia şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini preluarea şi, în cazul în care după preluare apar anumite dificultăţi în gestionare, să vină în sprijin şi să dea o mână de ajutor”, ne-a declarat vicepreşedintele Dumitru Tudone.
Între timp, autoritățile locale și reprezentanții Veolia Energie desfășoară activități de inventariere a bunurilor care au fost concesionate către operatorul de termoficare, bunuri care vor fi predate către viitoare societatea care va prelua serviciul de termoficare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *