Sâmbătă după-amiază, ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că urmează să semneze un ordin privind clasarea fostei închisori comuniste de la Piteşti ca monument istoric.
Raluca Turcan: „În privinţa Memorialului Piteşti există deja o solicitare de înscriere în lista de patrimoniu UNESCO din partea Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului. Această solicitare prevede înscrierea acestui obiectiv istoric, alături de alte patru închisori, Râmnic, Sighet, Jilava şi Aiud, în lista de patrimoniu istoric.
Până a demara această procedură, care este una de durată, pentru că presupune parcurgerea mai multor etape, în zilele următoare voi semna ordinul de clasare a Memorialului Piteşti, ceea ce înseamnă asigurarea unei protecţii din perspectivă patrimonială din partea Ministerului Culturii.”
Încă din data de 20 octombrie 2022, Memorialul Închisoarea Piteşti şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) au cerut urgentarea clasării în întregime ca monument istoric a fostului penitenciar comunist.
- Memorialul Închisoarea Piteşti este un muzeu privat aflat în interiorul fostului penitenciar de la Piteşti, unde s-a experimentat aşa-numita reeducare prin tortură a opozanţilor regimului comunist.
Pentru a face loc unui proiect imobiliar, se atrăgea anul trecut atenția asupra riscului ca un corp de clădire să fie demolat, de către Maria Axinte, fondatorul Memorialului Închisoarea Piteşti. Aceasta evidenția că demersurile pentru clasarea ca monument istoric au început în urmă cu mai mulţi ani, dar procedura durează deja de foarte mult timp.
Memorialul Închisoarea Piteşti lansase anterior o petiţie pentru salvarea fostului penitenciar, „pentru ca generaţiile viitoare să nu uite ce a însemnat comunismul”.
Sursă: G4Media.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.