Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că președintele Klaus Iohannis ar fi binevenit să se reîntoarcă în PNL după finalizarea mandatului său. Într-o intervenție la Digi24, Turcan a subliniat că Sibiul s-a dezvoltat semnificativ datorită contribuțiilor lui Iohannis.
„Dacă domnul președinte va dori să revină în politică, expertiza sa este binevenită. Nu sunt genul de om care aruncă cu piatra doar pentru că mandatul cuiva se încheie. Sibiul s-a dezvoltat datorită lui Klaus Iohannis”, a afirmat Turcan.
Întrebată dacă l-ar primi pe Iohannis în PNL Sibiu, Raluca Turcan a răspuns afirmativ, menționând că atât în Sibiu, cât și în alte organizații, experiența și cunoștințele lui Iohannis ar fi apreciate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews