Panică în centrul municipiului Ploiești după ce un adolescent de 16 ani a era înarmat marți seară cu o sabie de aproape 45 de centimetri. La fața locului a intervenit un echipaj de Poliție Locală, băiatul fiind încredințat apoi polițiștilor de la Secția 1.

“Marți, 25 octombrie 2022, în jurul orelor 19:30, un echipaj auto din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice, aflat în zona Pieței Centrale a fost sesizat cu privire la faptul că în fața Winmarkt Ploiești se află un tânăr care are asupra sa o sabie, cu lungimea de aproximativ 40 – 45 cm.

S-a solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică II, iar la fața locului polițiștii locali au depistat și identificat persoana în cauză, preluând totodată de la aceasta obiectul respectiv. Numitul G. C., în vârstă de 16 ani a fost predat pe bază de proces-verbal Secției de Poliție nr. 1 Ploiești, în vederea continuării cercetărilor”, informează Poliția Locală Ploiești.

Astfel de fapte pot fi reclamate la Dispeceratul Poliției Locale Ploiești, la numărul de telefon 0244/954, sau polițiștilor locali aflați în patrulare.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *