Ploiestenii afectati de canicula pot primi si ajutor medical la unele corturi amenajate de municipalitate, pe langa un pahar cu apa rece. De miercuri, reprezentantii primariei anunta ca in opt puncte intens tranzitate din oras exista si personal medical care poate acorda consultatii cetatenilor carora li se face rau de la caldura.

Primăria Ploiești anunță că, începând de miercuri, 19 iulie 2023, găsim în municipiu corturi special echipate, unde, prin intermediul personalului medical specializat, se pot acorda consultații medicale primare ploieștenilor care prezintă stare de rău, generată de disconfortul termic accentuat, înregistrat în aceste zile.

Punctele de prim ajutor și de hidratare sunt anuțate în piețele Piața Aurora Vest; Malu Roșu; Nord; Halele Centrale; în parcurile “Mihai Viteazul” și Municipal Ploiești Vest și la Gările de Sud și Vest. În fiecare dintre aceste puncte se găsește câte un asistent medical din cadrul Administrației Serviciilor Sociale comunitare din cadrul Primăriei Ploiești. Vă reamintim că sunt prezente surse de apă potabilă și în toate piețele agroalimentare din oraș.

Punctele de prim ajutor și de hidratare din Ploiești:

  • Piața Aurora Vest;
  • Piața Malu Roșu;
  • Piața Nord;
  • Piața Halele Centrale;
  • Parc dendrologic “Mihai Viteazul”;
  • Parc Municipal Ploiești Vest;
  • Gara de Sud
  • Gara de Vest.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *