Loredana Stoica, conferențiar universitar doctor la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, surprinde cu romanul Puff, o incursiune asumată în universul erotismului literar!
Îmbinând experiența academică cu pasiunea pentru artă și scris, autoarea aduce în prim-plan o poveste curajoasă, scrisă cu sinceritate și sensibilitate, menită să provoace cititorii și să deschidă noi perspective asupra relației dintre erotism, libertate și literatură.
Dar…atenție! „Puff” nu este o carte pentru oricine, avertizează chiar autoarea.
Urmărește mai jos interviul!
Loredana Stoica, autoarea cărții Puff / Omul din spatele poveștilor scrise
Valentina D., redactor RepublikaNews: Ați fost mereu o persoană emancipată, indiferent de tiparele impuse de societate, care a lăsat prejudecățile în spate?
Loredana S.: Îmi place asta! Dacă mă gândesc retrospectiv, îmi dau seama că eu niciodată nu am fost afiliată vreunui grup, nu am simțit nevoia apartenenței de grup pentru popularitate, pentru a fi primită în anturaje sau cercuri de influență. Am fost mereu ieșită din tipare. Nu am fost niciodată influențabilă, ci detașată și originală, dar nu fiindcă m-aș fi forțat să ies în evidență făcând gesturi de frondă sau ostentative ca o rebelă fără cauză, ci pentru că am avut mereu siguranța că sunt originală, că asta e autenticitatea mea și trebuie s-o exprim prin tot ce simt și gândesc. Siguranța asta atrage, fascinează, emanciparea la fel, devine model pentru mulți, dar apoi devine incomodă și sperie, pentru că cei ce ar vrea s-o copieze nu reușesc și se simt eclipsați, iar atașamentele forțate și marile promisiuni de prietenie pe viață se sfârșesc prin abandon și trădări. Eu i-am iertat pe toți cei care s-au purtat așa, știu că celor mai mari trădători le e rușine, că uneori le e dor de mine, de momentele în care am râs și am plâns împreună, ei știu că i-aș primi înapoi, iar ei ar face la fel cu prima ocazie, adică m-ar trăda și m-ar minți din nou, iar asta e o mare povară pentru ei, pentru că eu sunt liberă și serenă și sufletul meu nu are granițe, gândirea mea nu cunoaște prejudecăți. Am avut, cu ani în urmă, niște studenți mai inventivi, care, atunci când au terminat facultatea, au oferit fiecărui profesor câte o diplomă cu dedicație pentru felul în care ne-au perceput ei pe noi. Ei, bine, mie mi-a revenit diploma pentru Cea mai extravagantă! Mi-a plăcut foarte tare, pentru că mi-au spus apoi, că extravaganța asta a mea pentru ei era exact echivalentul emancipării și ieșirii din tipare. Asta se vede și în felul în care mă îmbrac. Nu sunt vreo fashion victim, dar sunt fashionistă, tot din nevoia de prelungire a expresivității și prin imagine, nu doar prin cuvânt.
V.D: Sensibilitatea: o putere sau o povară?
L.S: Eu mereu spun și susțin că sensibilitatea este o mare putere, nu o slăbiciune și că este expresia sufletului și a minții noastre, darul nostru către cei cu care interacționăm în diverse feluri, pentru a ne face cunoscuți, înțeleși, iar felul în care ne exprimăm ne reflectă structura, claritatea minții și a gândirii. Lejeritatea discursului arată modul în care ne deschidem către lume, cum ne facem înțeleși și cum îi înțelegem pe ceilalți. Și felul în care vorbim este o artă, iar rezervele în a-ți exprima sensibilitatea din teama de a nu fi considerat slab sau ironizat vor lăsa urme de îndoială, frici, întrebări, dileme și regretul că poate nu ai spus la timp ceva ce simțeai să spui, că poate ai ratat șansa unei povești pe care ai fi trăit-o dacă ai fi rostit cuvintele care să o facă reală, că poate ai trecut pe lângă cineva care și-a dorit să spui tu primul, iar tu, la fel, ai așteptat să spună el…Sensibilitatea nu e o barieră, ci o poartă spre unicitatea fiecăruia. Dacă te consideri vulnerabil, atunci îi vei împovăra, într-adevăr, pe cei din jur, și nu vor ști niciodată cine ești de fapt. Deci îți trebuie curaj ca să fii sensibil.
V.D: În zilele noastre, iubirea și conexiunea erotică sunt influențate de lumea digitală. Iubirea are termen de expirare? Care este secretul pentru a menține flacăra aprinsă?
L.S: Dacă e reală, iubirea nu are cum să expire, ca o rețetă cu ingredientele afișate la vedere, pe un ambalaj deteriorabil. Iar tehnologia nu are cum să intervină în secretele și magia iubirii, care se trăiește în intimitatea protejată de orice intruziune. Eu cred că mai întâi e îndrăgostirea pasională, carnală, freamătul și tumultul nevoii unul de celălalt… îndrăgostirea se continuă în iubire, în cunoaștere și explorare, iar când iubirea e profundă și autentică, se întâmplă o reîndrăgostire după iubire, o a doua îndrăgostire, care nu se termină niciodată, căci ai nevoie ca de aer să-l respiri pe cel iubit, e o foame și sete unul de celălalt care se alimentează continuu.
V.D: Credeți că reușim să-l cunoaștem pe cel pe care-l iubim/partenerul în conexiunea iubirii în adevărata sa profunzime?
L.S: În iubire, nu doar că îl cunoști, ci îl recunoști pe cel iubit și el pe tine. Iubirea e o recunoaștere. E o amprentă pe care o purtăm în noi, iar tot ce trăim până ajungem să ne recunoaștem unii pe alții e fragmentar, nu-ți găsești locul și nici rostul cu nimeni de dinainte, ai nevoie să se termine și știi că o să se termine, pentru că simți și știi că ți-e menit altcineva, e doar la o bătaie de inimă de tine și ai revelația aia că e pentru tine și vrei să ajungi cât mai repede la el.
Carieră universitară
V.D: De ce o carieră în învățământ?
L.S: Datorită laturii mele artistice și profilului filologic, cred că știam încă din școală că acesta va fi parcursul meu, dar faptul că predau într-o universitate și că interacționez cu studenți, aduce, pe lângă documentare și aprofundarea materiilor, un aer mereu proaspăt, noi provocări și abordări ale materiilor și subiectelor pe care le discutăm, mereu inedite, actuale, nu e nimic monoton, ci mereu descoperim perspective împreună.
V.D: Ce părere au studenții care vă citesc cărțile?
L.S: Li se pare senzațional că scriu așa și că sunt printre ei și că mă pot întreba și că au ocazia să mă cunoască. Studenții mai mari au venit la lansările cărților mele și am creat, de asemenea, niște conexiuni în momente emoționante. Am fost surprinsă plăcut să aflu că și unii din studenții de anul I îmi știau cărțile, unii le-au citit, alții sunt dornici să le citească, chiar dacă nu sunt toți studenți de-ai mei, vin și mă roagă să le dau un autograf și asta mă bucură și mă emoționează.
V.D: Cum reușiți să vă împărțiți între rigoarea academică și libertatea creativă a scrisului?
L.S: Suntem la Litere, deci demersurile creative ar trebui susținute și recunoscute dincolo de activitatea didactică și de cercetarea științifică. Este domeniul în care arta nu se limitează la bibliografie și la predare exclusiv, de aceea, scrisul e o exemplificare și o nișă ce ar trebui susținută. Sigur sunt și alți profesori care fac asta și gândesc la fel, poate că unii nu au avut curajul să se exprime public, dar, de fapt, asta e ceea ce ne definește, originalitatea și curajul creației.
V.D: Există teme comune între activitatea dumneavastră profesională și cea literară?
L.S: Am anumite preferințe și eu, desigur, printre autori și lecturi. Nu am căutat niciodată să îmi iau influențe de undeva, dar, probabil, că structura mea și stilul m-au dus înspre anumite afinități, indirect, de aceea sunt scriitori reuniți de un anumit curent și nu de altul. Mi s-a spus că am ceva din stilul lui Bukowski la feminin, ceea ce m-a măgulit și, dacă mai mulți mi-au spus așa, poate că așa e.
V.D: Ați simțit vreodată presiunea de a vă modera scrisul doar pentru că sunteți cadru universitar?
L.S: Nu. Suntem la Litere, deci creativitatea merită susținută, iar creația artistică exemplificată de profesori pe care studenții au ocazia să-i și cunoască, eu zic că e un plus pentru ei. Ar fi trist să fie altfel, atunci ar însemna că s-ar nega exact rolul nostru de modelatori ai gustului și promotori ai creației, ai exemplului personal, iar studenții și publicul cititor merită să își aleagă din diversitatea lumii literare exact ce le place.
Latura artistică
V.D: De cât curaj este nevoie pentru a scrie despre subiectele tabu ale societății contemporane? Ați fost judecată?
L.S: Pentru mine este necesar, vital, esențial să mă exprim așa cum simt și cum gândesc. Așa că asta e natura mea și consider natural să fac asta, deci nu ține de curaj. Cuvintele sunt în dicționar. Depinde ce faci cu ele, cum le folosești ca să le scoți din comun, obișnuit, cum reușești să faci denotația conotație, cum nuanțezi limba ca să devină limbaj, cum poți depăși sau evita vulgaritatea prin expresivitate, eleganță și farmecul poveștii din spatele cuvintelor, ce forță le dai ca să aibă impactul sublim, adică acela la limita dintre teamă și atracție, interdicție și fascinație, expunere și mister. Cred că subiectele din carte sunt considerate tabu doar de către cei care nu înțeleg nimic de mai sus, ca și cum ți-ai nega propriul trup sau ți-ai reprima dorințele și trăirile în frica de a nu descoperi ceva murdar în tine. Pe mine nu mă interesează judecata celor care nu înțeleg cartea, nu mă încarc negativ cu părerile unor oameni care nu știu nimic despre mine, nici eu despre ei, mi se pare absolut irelevant și lipsit de eleganță să comentezi ceva despre un om pe care nu-l cunoști, nu știi nimic despre el, despre situațiile lui de viață, eu n-aș face asta niciodată, iar superficialitatea și invidia unora din, probabil, proximitatea socială, de asemenea nu mă interesează. Eu sunt foarte discretă, rezervată și elegantă în comunicarea socială, iar referitor la carte, este o carte de nișă, pe care nu o vor înțelege niciodată cei care nici măcar nu îndrăznesc să se gândească la ceva de-acolo, dar se manifestă prin resentiment fiindcă nu pot trăi și simți așa intens și sincer.
V.D: Când și cum v-ați descoperit latura artistică? În ce măsură au completat studiile universitare universul creației?
L.S: De mică am fost „compozitoareaˮ clasei la compuneri. Scriam scenete pentru serbări, poezii, am păstrat caietele acelea din școala generală, cu desene pe fiecare pagină. Dar scrisul adevărat a venit în anii de facultate, am păstrat niște texte în care mi-am exersat exprimarea, aveam stilul, dar nu ajunsesem la siguranța cu care să vreau să le scot în lume.
V.D: Ce v-a făcut să scrieți și să publicați cărți? Care a fost momentul în care ați spus: Da, sunt pregătită?
L.S: Profunzimea trăirilor și maniera în care am găsit armonizarea imaginației mele cu trăirile concrete, palpabile, tactile. Când ești un artist prea excentric și nu te faci înțeles și ești rupt de realitate, lumea te crede nebun. Când devii prea explicit, ești banal. Eu mi-am găsit în exprimarea artistică echilibrul cu concretul, făcând realizabil textul. Am fost pregătită în momentul în care am simțit că scrisul nu e copleșitor, nu e obositor, nu doare, nu mă consumă, ci este eliberare, libertate și lumină, concretizare în lumea reală.
V.D: Este importantă alegerea editurii pentru un autor?
L.S: Este esențială. Editura face parte din circuitul de valorificare a cărții, de valorizare a operei și a autorului. Eu am avut susținerea editurii Siono din prima, sigur contează calitatea textului mai întâi de toate, dar, probabil, și felul în care vii spre editură și cum îți susții intenția publicării și cum motivezi comunicarea și o continuitate a legăturii create. Este un parteneriat, o afinitate pe care eu am simțit-o și pentru care le mulțumesc. Am avut mari emoții și, faptul că am colaborat așa de ușor la concretizarea unui proiect de suflet pentru mine, va păstra mereu această afinitate. Eu zic că nimic nu e întâmplător, nici oamenii pe care îi întâlnim, iar eu am ajuns exact la oamenii potriviți în această editură. M-am bucurat de susținerea, emanciparea, deschiderea, profesionalismul cu care am realizat împreună lucruri memorabile. Editorul Radu Prodan m-a ajutat foarte mult și la lansarea cărții, a fost o seară de poveste, cu public extraordinar, cu dialoguri și discuții captivante, am fost pe aceeași lungime de undă a discursului și a perspectivelor.
V.D: Ce înseamnă pentru dumneavoastră cititorul ideal?
L.S: Ce tare-i asta! Cred că cititorul ideal pentru mine e cel care înțelege esența cărții, substratul textului, are finețea și sensibilitatea să surprindă detaliile și profunzimea cu care asimilează textul, mesajul, limbajul ca normale, nu consideră subiectele abordate tabu, ci are emanciparea și cultura cu care să înțeleagă că nimic nu e explicit, e lipsit de prejudecăți și este interesat să descopere expresia artistică. Ceea ce, de altfel, am și observat la cei care au citit cartea și au înțeles-o.
V.D: Aveți vreun ritual de scris? S-a întâmplat vreodată să rămâneți fără inspirație?
L.S.: Eu scriu de mână, cu stiloul, pe caiet, în fotoliu. Nu pot să scriu la masă, mi se pare prea oficial și școlăresc, ca și cum aș scrie o temă. Și nu pot să scriu la laptop ceva artistic. Tot așa, mi se pare ceva standard, prea tehnologizat. Așa că mă cuibăresc într-un fotoliu, nu mă mișc de-acolo cu orele când scriu, dar nu-mi dau seama că trece timpul, pentru că sunt absorbită cu totul. Apoi transcriu pe laptop. Așa e autentic și natural pentru mine. La lansarea cărții am adus cu mine caietele pe care am scris. A fost emoționant, parcă ieșeau cuvintele din hârtie și dezvăluiau secrete. Și scriu dintr-o suflare. Ore, zile, nopți la rând, fără oprire, e un flux continuu, după luni în care n-am scris nimic, doar am atras inspirația. Nu am forțat niciodată scrisul. Vine dintr-odată și nu se mai oprește și nici eu nu mă opresc până nu pun totul pe hârtie.
V.D: Ce teme v-ar plăcea să abordați pe viitor?
L.S: Deja m-am gândit la ceva, dar nu dau spoilere, deocamdată, căci, poate va fi o continuare, dar de alt fel…
Cartea Puff
V.D: Puff, o carte despre arta de a iubi?
L.S: Da, Puff este o carte de iubire și despre făcut iubire. La propriu, în trupul celui pe care-l iubești, în sângele lui, în ADN-ul lui contopit cu al tău, căci în iubire te integrezi organic în celălalt, îl asimilezi cu totul în tine, fizic, sufletește, mental, într-o conexiune ca o curgere unul într-altul, îl simți implantat în celulele tale, îl gândești, îl respiri, îl protejezi în trupul tău ca să se simtă în siguranță și ocrotit, căci trupul, ca și sufletul celui pe care-l iubești, e sacru și doar în iubire se simte așa. Iubirea e o artă despre dăruire, o luptă pentru recunoașterea în celălalt și a lui în tine, pentru nemurire, pe care doar în, cu și prin iubire o merităm și o dobândim. Și nu ca pe o miză, ci ca pe rostul nostru în lumea și în viața asta, înțeles și împlinit.
V.D: Cartea Puff urmărește erotismul elegant, iubirea în esența ei pură, profunzimea trăirii. Credeți că erotismul este o artă?
L.S: Cu siguranță erotismul este o artă, iar Puff este o carte despre erotismul ca formă nu superioară, ci sublimă de conexiune sufletească, spirituală, mentală, de contopire fizică, de explorare a trupurilor și rafinare a simțurilor și a trăirilor în iubire și ludic, astfel încât trupurile unite ale iubiților devin locurile lor de joacă, jocuri și adăpost, luptă, abandonare și dăruire, devorare și adorație, depravare și sacralizare, infinite inflexiuni, nuanțe, stări, emoții, senzații și trăiri descoperite în magia concretă a erotismului.
V.D: V-a fost frică de ceva atunci când ați publicat volumul Puff?
L.S: Eu nu am frici. Frica e o limită pe care nu și-o depășesc cei ce nu se cunosc total și care nu se bucură de lumea și de viața asta ca un loc ce ne-a fost dat pentru a trăi liberi și în iubire. Libertatea totală se exprimă și se regăsește doar în iubire, iar iubirea nu are timp și nici chef și nici nu știe să fie complexată, limitată, nu se amestecă în socialul, într-adevăr, limitat, care e doar un paravan și un fundal secundar pe care, doar cei curajoși și autentici, liberi, originali și siguri pe rostul lor în lume, reușesc să îl penetreze prin fapte și modele memorabile, prin creație și inspirație pentru ceilalți, pentru un public de calitate, care devine, astfel, parte din circuitul artei. Așadar, nu am avut frici, doar oroarea și dezgustul față de superficialitatea, mediocritatea, ipocrizia și meschinăria pseudocriticilor și pseudointelectualilor care, era previzibil că, lipsiți de viziune, de siguranță, de profunzimea emoțiilor și a trăirilor, de capacitatea sufletească și de respectul pentru originalitate, imaginație și inspirație, nu vor înțelege nimic și se vor hazarda în judecăți gratuite, diversiuni, provocări cărora eu nu le voi răspunde niciodată, pentru că arta nu se justifică, doar se exprimă și doar cei care o înțeleg merită să fie luați în seamă și admirați, la rândul lor. Ceilalți… vor fi uitați.
V.D: Cât de multă ficțiune și cât de mult adevăr se regăsește în carte?
L.S: Aaa, asta e întrebarea la care n-aș răspunde niciodată, din generozitatea de a proteja cititorii de devoalarea secretului creației, pentru a nu dezvălui eu ceea ce sigur vor înțelege sau ar vrea să creadă ei.
V.D: Ce reacții v-au surprins din partea cititorilor?
L.S: Pe lângă faptul că mă emoționează de fiecare dată când cineva îmi spune că mi-a citit cartea sau îmi cere un autograf, am observat diferențe între reacțiile femeilor și ale bărbaților. Fetele, femeile întotdeauna îmi spun cu entuziasm și mulțumire că sunt curajoasă și diferită că am scris o carte ieșită din tipare, despre situații, trăiri sau emoții pe care, unele, și le recunosc și ele, dar poate nu au avut deschiderea să le exprime, iar această carte este un model pentru unele din ele, de normalitate și naturalețe în exprimare. Bărbații sunt cei mai uimiți, bulversați, reținuți în comentarii, recitesc cu atenție la detalii și îmi spun că sunt impresionați de profunzimea trăirilor și de sensibilitatea expresiei și că și-ar dori să trăiască o astfel de iubire, despre care nu credeau că se poate simți așa.
V.D: Literatura erotică poate avea și o parte educativă?
L.S: Da. Pentru cititorii care o înțeleg exact așa, ca erotică, și care sunt deja cultivați erotic astfel încât să aprofundeze niște stări și emoții, sau cei care își recunosc latent nevoia de rafinament erotic și sunt dornici să și-l descopere, să-l aducă la lumină și să înțeleagă sau să-și confirme ceea ce poate deja intuiau și simțeau, și anume că sexul nu e o competiție, un concurs despre demonstrarea și validarea masculinității, potenței, virilității, nu sexul te face femeie, nu cuceririle și trofeele fizice te impun și te recunosc ca mascul alfa, ci e despre a funcționa organic, mental și sufletește într-o conexiune totală cu partenerul potrivit, în armonizarea trupurilor, minții, sufletului, integrând sexul în erotismul iubirii ca artă. Altfel, da, e doar de întreținere, o formă egoistă de satisfacție mecanică și niciodată pe deplin mulțumită, căci, neatingând profunzimea și contopirea în rafinament erotic, ajungi să tragi după tine o pletoră de bărbați sau de femei cărora nici nu le mai reții numele, te încurci în situații, locuri, confunzi atingerile, săruturile, nu ții minte nimic și e obositor, te plictisești de trecătorii prin patul tău sau să tot treci tu prin al altora, fiindcă, de fapt, ești deja plictisit de tine și de a tot încerca să îți găsești partenerul potrivit. Iar Puff este o carte dorită de cititorii de toate vârstele. Cei mai tineri cititori îmi spun că aveau nevoie de o carte de genul ăsta, pentru că nu au comunicat îndeajuns cu așa mare deschidere pe subiecte sensibile și considerate, încă, tabu.
V.D: Ce diferențe se remarcă între erotismul feminin și erotismul masculin al personajelor din Puff?
Amândoi sunt cameleonici, versatili, tactili, au o minte erotică și o hipersensibilitate cu care simt atât de profund încât s-au recunoscut unul într-altul în conexiunea erotică și o iubire fabuloasă. El este, însă, un tip pragmatic, un bărbat cu o structură aparent dură, înfruntând un mediu social și de acțiune concret, construit pe cutumele care impun masculinității coduri mult mai explicite cu o rezervă în privința expresiei și a sensibilității. El își recunoaște nevoia de magie, de poveste care să nu se termine niciodată, de iubirea infinită, dincolo de spațiu și timp, iar ea este varianta lui expresivă și se luptă pentru a-i confirma ceea ce el are nevoie să audă, să creadă și să trăiască: faptul că iubirea nu se consumă, că nu e doar un ideal care își pierde magia odată ce devine concret, și că adevărata provocare, aventură și infinitul poveștii se deschid tocmai în continuarea și intensificarea pasiunii și a cunoașterii.
V.D: Ce semnificație ascunde titlul Puff și cum l-ați ales?
L.S: Titlul este și concret și metaforic: iubirea se face și se ține-n puff ca un loc al plăcerilor,dorințelor, fanteziilor, extazului erotic, în care iubiții sunt, mai întâi de toate, amanți uniți în sacralitatea iubirii carnale ca formă de inocență prin libertatea, încrederea, explorarea erotismului desprins de orice tabuuri, prejudecăți, false pudori, iar ea reușește să facă din trupul ei „acasaˮ lui, păstrând tocmai instinctele primitive și rafinamentul erotic neatinse de rutina domestică, de teama de monotonie, plictis, care se resimt doar în iluzia iubirii, nu în iubirea autentică. În iubirea adevărată, nu te deranjează nimic la cel pe care-l iubești, chiar și tabieturile lui devin detalii încântătoare, când îl asimilezi cu totul în ființa ta, nu instituționalizezi iubirea ca pe un compromis de conviețuire casnică și nu te gândești că și-a lăsat șosetele nu știu cum sau că n-a așezat lucrurile prin casă la linie sau că le-a inversat ordinea. Pasiunea din puff devine tandrețe de puf.
V.D: Ați aflat ceva nou despre dumneavoastră în timpul scrierii acestei cărți?
L.S: Interesantă întrebare… Nu cred că am aflat eu despre mine, căci deja îmi știu structura sufletească și mentală, ci mi-am șlefuit scrierea și expresivitatea la un nivel mult mai profund, mi-am confirmat că am resurse inepuizabile pentru creație, că imaginația mea curajoasă și debordantă se echilibrează cu situații de viață concrete (și așa și e ideal, ca să nu cazi în extreme și să devii un scriitor neînțeles, pesimist, nefericit că nu a reușit să și trăiască ceea ce scrie).
Cartea Puff este disponibilă în numeroase librării din țară, dar și online!
Mai multe știri pe republikanews.ro
