Sorin Grindeanu avertizează că modul de gestionare a programului „Anghel Saligny” riscă să tensioneze grav coaliția de guvernare, dacă nu vor exista consultări reale asupra proiectelor și asupra deciziilor privind finanțarea lor. El critică dur circulara emisă de Ministerul Dezvoltării, care a fost transmisă primarilor fără discuții prealabile și fără o analiză detaliată a fiecărui proiect în parte.
„Este de dorit ca această comunicare să fie făcută înainte de anunțuri publice. Trebuie să avem decizii luate în coaliție, nu din pix și nu pe repede înainte. Poate la unele instituții poți reduce 50%, la altele doar 5%. Acea circulară dată vineri seara trebuie anulată. Fiecare proiect are nevoie de analiză, nu decizii luate la grămadă”, a declarat Grindeanu.
Contextul este unul tensionat, pe fondul crizei bugetare care amenință să blocheze multe proiecte locale. Programul „Anghel Saligny” a reprezentat un sprijin important pentru primării, însă, potrivit datelor transmise în circulară, proiectele care nu au un stadiu de implementare avansat vor pierde finanțarea. Mai exact, la canalizare și gaze rămân eligibile doar cele cu peste 40% implementare, iar la drumuri pragul este de 80%.
În prezent, din aproape 5.000 de proiecte depuse, doar circa 1.600 ar mai putea primi finanțare, ceea ce ridică mari semne de întrebare pentru dezvoltarea locală.
Social-democrații cer, astfel, dialog real în coaliție și renunțarea la măsuri unilaterale, subliniind că viitorul guvernării depinde de modul în care sunt gestionate aceste decizii.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.