Zeci de mii de francezi au ieşit în stradă luni, de Ziua internaţională a muncii, în numeroase oraşe mai mari şi mai mici pentru noi proteste împotriva reformei pensiilor, relatează dpa și Agerpres.
Sindicatele au convocat peste 300 de mitinguri, care au început încă de dimineaţă, iar autorităţile se aşteaptă la între 500.000 şi 650.000 de participanţi. Doar la Paris se prevede participarea a 100.000 de manifestanți.
Grevele împotriva controversatei reforme a pensiilor au continuat pe parcursul weekendului, perturbând traficul aerian.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat la mijlocul lui aprilie legea cu privire la reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare cu doi ani, după validarea ei de către Consiliul constituţional. După decizia Consiliului constituţional, sindicatele franceze i-au cerut ”în mod solemn” preşedintelui Macron să ”nu promulge legea”, solicitare ignorată de şeful statului francez.
Pentru prima dată, la Paris şi în principalele oraşe urmează să fie folosite şi drone pentru monitorizarea protestelor.
Poliţia s-a pregătit pentru eventuale violenţe, la mijlocul zilei situaţia era însă în cea mai mare parte relaxată.
Sursa: Știri pe surse
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.