Peste 300 de persoane cer soluții urgente pentru relocarea maternității închise după prăbușirea unui tavan. Peste 300 de persoane, inclusiv membri ai sindicatelor medicale și părinți, au protestat joi în fața Primăriei Timișoara, solicitând urgent găsirea unui spațiu pentru desfășurarea activității maternității Odobescu. Instituția a fost închisă acum o lună, după ce tavanul secțiilor de neonatologie și obstetrică s-a prăbușit, transmite Agerpres.

În prezent, activitatea maternității Odobescu a fost mutată temporar în fosta maternitate Bega, care funcționează la mai puțin de jumătate din capacitatea necesară. Anual, maternitatea Odobescu înregistra peste 3.000 de nașteri din întreaga regiune de vest.

„Această criză pune în pericol viețile nou-născuților prematuri și ale mamelor, deoarece capacitatea actuală a maternității Bega este depășită”, a declarat dr. Olimpia Oprea, fost manager al Spitalului Municipal Timișoara.

Clădire veche și soluții întârziate

Clădirea maternității Odobescu, veche de peste 100 de ani, aparține comunității evreiești, iar Primăria plătește chirie fără a putea efectua modernizări. În timpul administrației Robu, fusese inițiat un proiect pentru construirea unei noi maternități, dar acesta a fost blocat de actuala conducere a Primăriei.

Primarul Dominic Fritz a anunțat că sunt evaluate mai multe clădiri pentru relocarea secțiilor de obstetrică și neonatologie. „Siguranța pacientelor și bebelușilor este prioritară. Căutăm activ o soluție și sunt încrezător că în curând o vom putea anunța”, a afirmat edilul.

Proiecte blocate și riscuri imediate

Expertiza tehnică efectuată la clădirea Odobescu a evidențiat probleme structurale majore, iar intervențiile anterioare au fost considerate necorespunzătoare. Dr. Olimpia Oprea a avertizat asupra riscului crescut pentru bebelușii prematuri, care necesită îngrijiri îndelungate: „Se va ajunge la blocarea maternității Bega, iar riscul de mortalitate este similar cu cel din perioadele în care spitalele nu aveau echipamente medicale.”

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.