evidenţă exactă Începe numărătoarea urşilor de pe teritoriul României

Protest la București în cazul în care nu se emite ordin de derogare pentru împușcarea urșilor.

Reprezentanții administrațiilor locale din Harghita susțin că au lansat un apel în ceea ce privește participarea la protest și către alte administrații locale, inclusiv din Prahova.

Urșii au băgat spaima în locuitorii din stațiunile județului. La Cheia, o ursoaică cu pui a pus pe jar autoritățile. Patrule de jandarmi au monitorizat zona, reușindu-se relocarea animalelor.

 

40.000 de euro amendă, dacă împuști ilegal un urs

Sancțiunile, conform legislației în vigoare, sunt imense în cazul în care un urs brun este împușcat ilegal. Practic, singura metodă legală de apărare este apelul la 112. Atunci, jandarmii intervin , iar animalul este relocat. Așa s-a întâmplat și cu ursoaica de la Cheia care a fost relocată la Zărnești.

 Un urs omorât de om înseamnă 40.000 de euro, un om omorât de urs înseamnă NIMIC

Declarația aparține directorului AJVPS Prahova, Valeriu Bolgiu, care susține, totodată, că numărul acestor carnivore este, la momentul de față, de patru ori mai mare decât suportă suprafața țării noastre.Interdicția de a-i vâna a dus, se pare, la creșterea necontrolată a numărului de urși, unii dintre ei agresivi și generatori de pagube foarte mari.

Protest, miercuri, 5 iulie

Acțiunea va avea loc în cazul în care nu se emite ordin de derogare pentru intervenția în cazul carnivorelor mari. Termenul limită este 30 iunie. Protestul este ideea primarului dintr-o localitate din Harghita. Ea a venit pe fondul unui incident petrecut în zonă. Mai exact, un cioban aflat cu oile la păscut a fost atacat, în plină zi, de un urs brun.

Protestul ar urma să aibă loc la Ministerul Mediului. Și reprezentanții asociațiilor vânătorești și ai proprietarilor de terenuri din mai multe zone au solicitat, printr.un apel înaintat ministrului Mediului, să fie emis ordin de derogare pentru vânătoarea de urși.

Până la momentul de față, autoritățile din Prahova nu au fost înștiințate despre organizarea acestui protest în  capitală.

 

sursa – agerpres.ro

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *