Stresul, considerat hărțuire la locul de muncă
Puțini sunt angajatorii sau șefii care pun preț pe confortul psihic și demnitatea salariaților.
Aspectul ar putea fi reglementat curând prin introducerea noțiunii de hărțuire morală prin stres și epuizare fizică la locul de muncă, anunță avocatnet.ro.
Proiectul de act normativ se află, momentan, în dezbaterile Senatului.
Astfel, dacă identifică fapte de hărțuire morală, autoritățile ar putea să oblige angajatorul la plata consilierii psihologice a salariaților, însă s-ar putea ajunge și la amenzi de până la 200.000 de lei, dacă firma refuză să dea banii. Documentul urmează să ajungă la votul final al Senatului, însă, pentru a se aplica, acesta ar avea nevoie de votul favorabil al Camerei Deputaților, Forul decizional în acest caz.
„Constituie hărțuire morală la locul de muncă chiar și o singură manifestare serioasă a unui comportament, care poate avea un efect dăunător de lungă durată asupra unui salariat. În înțelesul prezentei legi, stresul și epuizarea fizică intră sub incidența hărțuirii morale la locul de muncă”.
Conform propunerii legislative, hărțuirea morală va reprezenta, în esență, orice comportament legat de muncă (conduită ostilă, comentarii verbale, acțiuni sau gesturi) ce duce la deteriorarea condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității, prin afectarea sănătății fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional.
CITEȘTE mai multe pe avocatnet.ro