Deși mulți cetățeni nu au fost prea încântați de idee, Primăria Municipiului Ploiești mulțumește, printr-un comunicat de presă, tuturor celor ce au luat parte la „proiectul shaorma gigant”, de la coordonatorii echipei de chefi până la ploieștenii care au apreciat acest moment surpriză oferit în cadrul Zilelor Municipiului Ploiești 2023.
Reprezentanții primăriei menționează că pregătirile pentru shaorma gigant au respectat integral toate condițiile impuse de legislația privind calitatea și igiena produselor alimentare.
Dovadă în acest sens este, potrivit acestora, și rezultatul bun al controlului privind siguranța alimentară, efectuat de către inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, pe parcursul desfășurării acestui moment culinar special din cadrul Zilelor Municipiului Ploiești 2023.
Totodată, oficialii instituției mulțumesc publicațiilor media naționale și locale, care au promovat acest moment inedit, organizat cu prilejul aniversării Ploieștiului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.