Proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor a fost amânat pentru două săptămâni în Senat, după ce mai multe amendamente au fost primite în ultimul moment, a anunţat, luni, senatorul PSD Marius Humelnicu, preşedintele Comisiei de muncă.
„Am amânat proiectul pentru că am avut dezbateri tehnice serioase, iar unele amendamente au venit cu doar jumătate de oră înainte de şedinţă, ceea ce ne-a împiedicat să le analizăm corespunzător”, a explicat Marius Humelnicu. El a menţionat că amânarea vine şi în contextul în care comisiile juridică şi de buget-finanţe nu au emis încă avizele necesare.
Senatorul PSD a subliniat că susţine principiul contributivităţii în privinţa pensiilor speciale, dar că este nevoie de o perioadă de tranziţie: „Nu putem schimba regulile jocului în timpul jocului. Ar trebui ca vârsta de pensionare să crească treptat, nu brusc.”
Humelnicu a precizat că decizia finală va fi luată în cadrul coaliţiei de guvernare, după consultări şi luarea în considerare a punctelor de vedere venite de la toate partidele şi de la Curtea Constituţională, astfel încât legea să fie solidă şi să nu mai fie contestată.
Context:
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de lege cu 259 de voturi pentru, un vot contra şi 25 de abţineri. Potrivit proiectului, începând cu 1 ianuarie 2026, judecătorii, procurorii, judecătorii CCR, magistraţii asistenţi de la Înalta Curte şi de la CCR, precum şi personalul de specialitate juridică, se pot pensiona dacă îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani exclusiv în aceste funcţii şi condiţia de vârstă de cel puţin 48 de ani.
Pensia de serviciu va fi de 80% din media indemnizaţiilor brute din ultimele 48 de luni de activitate, fără a depăşi suma netă a ultimului salariu. Senatul este for decizional în acest caz.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.