Marți a fost lansată o inițiativă legislativă pentru susținerea fermierilor, procesatorilor și producătorilor din România. Proiectul apaține deputatului PPU (social-liberal) Grațiela Gavrilescu și Horia Constantinescu, fost președinte al ANPC. Cei doi au prezentat proiectul într-o conferință de presă.

Proiectul, care a fost deja depus la Camera Deputaților, prevede ca structurile de stat unde există consum colectiv (spitale, cantine sociale, penitenciare, unități militare, etc.) să achiziționeze doar alimente românești (legume, fructe, etc.), cu excepția situațiilor obiective, în care acest lucru nu ar fi posibil.

„Consider că este un moment extrem de important, trebuie să avem grijă de sănătatea populației, de felul în care populația se alimentează, e nevoie de produse de calitate și trebuie să ne gândim foarte bine ca industria alimentară să fie protejată. Guvernul și Parlamentul ar trebui să gândească legi să protejeze producătorii autohtoni, iar producția lor să fie cât mai mare”, a precizat Grațiela Gavrilescu.

Horia Constantinescu, autorul proiectului, a anunțat cu această ocazie că se va alătura umaniștilor și a explicat că proiectul este în lucru de mai multă vreme.

„Am spus că voi face acest lucru acolo unde voi găsi susținere și voi face demersurile necesare. Am lucrat aproximativ un an de zile alături de doamna Gavrilescu. Inițial, proiectul a fost gândit ca un program-pilot, pentru Constanța, apoi extins. Ideea este nu să oferim o alternativă, ci să obligăm autoritățile statului să achiziționeze produse românești”, a explicat Horia Constantinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *