Un proiect care vizează informarea elevilor cu privire la consecințele utilizării armelor ilegale va fi implementat de către Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educației.

Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educației au trecut la implementare unui proiect comun care vizează siguranța școlară.

Scopul proiectului este prevenirea portului de obiecte periculoase, de asemenea și prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri.

Implementarea acestei campanii de folosire fără drept a obiectelor periculoase în incinta instituțiilor de învățământ a fost stabilită.

Sunt vizate următoarele obiective:

  • conștientizarea consecințelor fizice și psihologice ale faptelor de port și folosire a obiectelor periculoase;
  • dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice și cu părinții.

Toți posesorii legali de arme de foc din România sunt inventariați și verificați periodic, conform legislației în vigoare. Oricărei instituții îi poate fi pusă la dispoziție de către Poliția Română lista cu cei aproape 70.000 de români ce dețin arme în mod legal și care nu le predau la locul de muncă, ci le dețin la locuință. 

,,Cel mai important este să întărim componenta de prevenție”, spune Ministrul de Interne. 

Extras din declarațiile lui Lucian Bode dintr-un comunicat de presă.

Sursă: Antena3

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *