Programul de educație ecologică pentru copii Tedi și prietenii naturii a ajuns la finalul primei ediții naționale. O ediție cu multe surprize plăcute atât pentru organizatori cât și pentru participanți. Copiii și educatorii au pus în aplicare toată concentrarea, toate abilitățile și talentul lor pentru a descoperi și reține informații importante pentru protejarea naturii și pentru a realiza activități care demonstrează preocuparea lor pentru un mediu sănătos.
Peste 36.000 de preșcolari de grupa mare de la grădinițe de stat și private din toată țara au făcut parte din acest program care este inițiat și susținut de Maspex Romania prin brandul Tedi. Partenerii programului sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Educației.
Festivitatea care marchează încheierea acestei ediții a avut loc la Grădinița cu program normal nr. 4 din Vălenii de Munte, jud. Prahova. Aproximativ 20 de copii au participat la lecția ”Suntem ecologiști” și s-au bucurat de prezența lui Tedi inițiatorul programului Tedi și prietenii naturii.
La grădinița din Vălenii de Munte a fost prezentă și Andreea Ibacka, Ambasadorul programului. Împreună cu Tedi, a stat alături de cei mici, sprijinindu-i în realizarea sarcinilor primite în cadrul lecției.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews