Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanelor din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Ploiești anunţă că în zilele 10 şi 11 decembrie 2016 va funcţiona după un program special cu publicul.
- orele : 08.00 – 16.00, în data de 10.12.2016
- orele : 07.00 – 21.00, în ziua de 11.12.2016
Instituţia ploiesteană precizează că, în zilele de 10,11 decembrie 2016 pot depune documente pentru eliberarea actelor de identitate doar persoanele cu drept de vot, care nu au sau dețin un act de identitate cu termenul de valabilitate expirat. Pentru eliberarea unui nou act de identitate (carte de identitate sau carte de identitate provizorie), ca urmare a expirării termenului de valabilitate, pierderii, furtului, deteriorării sau distrugerii actului de identitate, cartea de identitate se întocmește și se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, datei de naștere, statutului civil, cetățeniei române și a domiciliului. Pentru actele de identitate provizorii se depun si trei fotografii de ¾ cm. Aceste acte se fac în cazurile în care nu pot fi prezentate anumite documente, respectiv certificate de stare civilă sau dovezi cu privire la domiciliu.
foto max-media.ro