Un profesor din Vâlcea este cercetat penal după ce ar fi comis mai multe acte de natură sexuală împotriva unei eleve.

În Vâlcea, un profesor este cercetat penal după ce ar fi comis mai multe acte de natură sexuală împotriva unei fete. Aceasta este elevă în unitatea de învățământ unde bărbatul predă.

Profesorul este cercetat sub control judiciar. Acesta nu are voie să mai profeseze şi nici să se apropie de fată sau de familia ei.

Luni, printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani a anunțat că procurorii fac cercetări pentru a lămuri împrejurările în care un cadru didactic de la o unitate şcolară din comuna Prundeni, a comis mai multe acte de natură sexuală, împotriva unei minore. Minora este elevă a aceleiaşi unităţi de învăţământ.

Bărbatul este cercetat sub control judiciar. Profesorul trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care să nu se deplaseze la unitatea şcolară, respectiv în curtea acesteia sau în sediul unităţii şcolare, să nu se apropie de eleva respectivă sau de membrii familiei acesteia şi de martorii audiaţi în cauză, la o distanţă mai mica de 50 de metri, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale; să nu exercite calitatea de profesor, meserie/profesie în exercitarea căreia a săvârşit faptele.

Cercetările se află în desfășurare.

Sursă: news.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *