Individul din Dolj, suspectat că ar fi unul dintre cei trei agresori care au pătruns în locuința omului de afaceri Adrian Kreier, unde l-au agresat și torturat, ceea ce a dus la decesul acestuia, a fost eliberat vineri din lipsă de probe, conform declarațiilor procurorilor.

„Cu referire la persoana care a fost adusă aseară (joi seara – n.r.) cu mandat de aducere și audiată de procuror, din probatoriu nu a rezultat că ar fi autor al infracțiunilor. Ca atare, procurorul nu a dispus nicio măsură față de aceasta”, spune prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu.

Când jurnaliștii au întrebat dacă individul va fi eliberat, prim-procurorul adjunct a răspuns că acesta „nu a fost reținut. Este liber să plece”.

În ceea ce privește individul din județul Timiș, acuzat că i-a transportat și sprijinit pe cei trei suspecți, va fi formulată, vineri, o propunere de arestare preventivă. Anterior, Poliția Sibiu a informat că în cazul bărbatului din Dolj „existau date și indicii rezonabile că ar fi unul dintre cei 3 suspecți în comiterea infracțiunilor de omor și tâlhărie calificată” săvârșite împotriva omului de afaceri Adrian Kreiner, la data de 6 noiembrie, în municipiul Sibiu.

Pe deasupra, acesta ar fi fost menționat inclusiv de către mai mulți martori din dosar. Cu toate acestea, „din verificările efectuate până la această dată, precum și în urma audierii persoanei conduse la sediul IPJ Sibiu, nu s-au obținut dovezi indubitabile care să justifice luarea unei măsuri preventive împotriva sa”, conform reprezentanților Poliției Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *