Probleme cu apa pe Valea Prahovei! Locuitorii din Bușteni și Azuga au rămas temporar fără alimentare
Locuitorii din mai multe zone ale stațiunilor Bușteni și Azuga au rămas sâmbătă fără apă potabilă, după apariția unei probleme la Stația de Tratare Apă Azuga.
Probleme cu apa pe Valea Prahovei! Locuitorii din Bușteni și Azuga au rămas temporar fără alimentare
Potrivit operatorului Hidro Prahova, alimentarea cu apă a fost oprită din cauza creșterii turbidității apei brute, fiind necesare lucrări tehnologice pentru ca apa distribuită populației să respecte standardele de calitate.
Sunt afectate gospodăriile de pe strada Victoriei din Azuga, precum și cartierele Zamora, Poiana Țapului și Piatra Arsă din Bușteni.
Inițial, întreruperea a fost estimată pentru intervalul 17:00 – 21:00, însă reprezentanții operatorului avertizează că termenul poate fi prelungit dacă situația o va impune.
Reluarea furnizării apei se va face treptat, după stabilizarea parametrilor de funcționare ai stației de tratare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews