Tricolorul LMV Ploieşti a început, deja, pregătirile pentru viitorul sezon competiţional. În ceea ce privește staff-ul tehnic, acesta va fi alcătuit în continuare de antrenorii Sergiu Stancu (principal) şi Mădălin Marinescu (secund).
În privinţa lotului de jucători, Tricolorul LMV a realizat primul transfer, oficialii clubului ajungând la o înţelegere cu Cristian Bartha, coordonatorul titular al echipei naţionale a României, care în ultimele două sezoane a evoluat la SCM U Craiova, cu care a câştigat titlul în 2016 şi a devenit vicecampion în ediţia recent încheiată de campionat.
Născut în data de 29 noiembrie 1985, Cristian Bartha este originar din Bucureşti, având 1.91 m.
A debutat în prima divizie naţională la 16 ani, la Steaua Bucureşti (în sezonul 2001-2002), prestaţiile sale atrăgând atenţia unor cluburi din străinătate, iar din 2002 până în 2008 a evoluat în ligile inferioare din Franţa, pentru echipele Martigues, Salon de Provence, Annecy şi Chaumont VB 52.
S-a transferat, apoi, în Belgia, la VBC Axis Shanks Guibertin, unde a evoluat două sezoane, între 2008 şi 2010, după care a petrecut un sezon în Iran, la Islamic Azad University Teheran (2010-2011).
Bartha a revenit, după aceea, în Franţa, la a patra clasată din prima ligă, AS Cannes, echipă cu care a evoluat în CEV Volleyball Cup (2011-2012), competiţie pe care formaţia franceză a încheiat-o pe locul 13. Apoi, a jucat un an în liga secundă franceză, pentru Nice, pentru ca, în sezonul 2013-2014, să evolueze în Israel, la Maccabi Hod Hasharon.
Din 2014 s-a întors în ţară, la CS Arcada Galaţi, pentru care a jucat un sezon, înainte de a se transfera, în 2015, la Craiova, cu SCM Universitatea înregistrând cele mai bune performanţe ale sale, câştigând titlul naţional, evoluând în Liga Campionilor, unde echipa olteană a fost la un set distanţă de calificarea în Playoff 12, situându-se pe locul 14, în cele din urmă.
De adăugat faptul că Cristian Bartha este coordonatorul titular al echipei naţionale a României, fiind convocat la prima reprezentativă încă din 2009. De remarcat că, la Naţională, Bartha a fost coleg cu actualul antrenor de la Tricolorul LMV, Sergiu Stancu.
În prezent, noul component al Tricolorului LMV se află în cantonament cu lotul naţional, la Craiova, unde reprezentativa condusă de antrenorul Dănuţ Pascu pregăteşte participarea din preliminariile Campionatului Mondial. Naţionala României face parte din grupa D, programată să se desfășoare la Tallin, în Estonia, între 24 şi 28 mai, alături de Estonia, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Rusia.
Astfel, echipa ploieșteană va avea, cel mai probabil, doi coordonatori de top, Bartha urmând să împartă postul cu titularul naţionalei din Venezuela, Jose „Chema” Carrasco, care este foarte aproape de a semna o prelungire cu clubul ploieştean.
De asemenea, din lotul din sezonul trecut, în discuţii avansate pentru a reveni şi în sezonul următor mai sunt, deocamdată, muntenegreanul Aleksandar Milivojevic (extremă) şi bulgarul Pavel Dushkov (centru).
„Mulțumesc Pascu, Lică, Mitru și clubului SCM, pentru cei 2 ani frumoşi petrecuți la Craiova și în care am cunoscut oameni deosebiţi și de cuvânt. O medalie de aur, una de argint și o participare frumoasă în Champions League (la un set de calificare mai departe). Să nu uit și suporterii minunaţi care au fost alături de noi. Familia mea s-a simțit ca și acasă la Craiova. Vă mulțumesc mult! Ne revedem în curând, ca adversari din pacăte”, a scris voleibalistul pe un cont de socializare.
sursa: csmploiesti