Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat la lansarea lucrărilor de construcție a primului Centru de Psihiatrie Pediatrică din România, un proiect de referință pentru sistemul medical, realizat în cadrul Spitalului „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București
Centrul va fi construit cu sprijinul Fundației Metropolis, coordonată de Codin Maticiuc, căreia ministrul i-a mulțumit pentru implicare, determinare și dorința de a contribui la dezvoltarea serviciilor medicale pentru copii.

Ministerul Sănătății se va implica direct în proiect, asigurând fondurile necesare pentru dotarea centrului cu echipamente medicale și mobilier de specialitate.

Ministrul a subliniat că acest demers este un exemplu de colaborare eficientă între stat, societatea civilă și administrația locală, mulțumindu-i și primarului Daniel Băluță pentru sprijinul acordat:

Consider că intervenția societății civile, acolo unde statul poate se mișcă mai greu sau reacționează cu întârziere, este nu doar binevenită, ci benefică. Nu există două sisteme — unul public și unul al organizațiilor neguvernamentale. Există un singur sistem, acela al oamenilor care vor să facă bine. Mă bucur sincer că am ocazia să colaborez cu oameni dedicați, care cred în schimbare și acționează pentru ea. În acest proces, și colegul meu, domnul primar Daniel Băluță, a fost alături de acest proiect. Îi mulțumesc pentru tot ceea ce face în Sectorul 4, în special în domeniul sănătății, și îl asigur de întregul sprijin al Ministerului Sănătății în continuare.
Prin astfel de parteneriate transparente și responsabile, România face pași concreți către un sistem de sănătate modern, uman și orientat spre nevoile reale ale pacienților. Noul centru va oferi sprijin și speranță copiilor care au nevoie de îngrijire psihiatrică specializată, marcând un moment important pentru medicina pediatrică românească.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.