În urma incidentului din 4 decembrie, când artiștii prezenți în cartierul Mimiu pentru un spectacol gratuit de Crăciun au fost atacați cu pietre de un grup nemulțumit că nu au primit cadouri, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a anunțat că a demarat verificări.
Deși polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești nu au primit nicio sesizare oficială cu privire la eveniment, conducerea IPJ Prahova a dispus cercetări pentru stabilirea circumstanțelor exacte. În funcție de concluziile investigației, vor fi luate măsurile legale necesare.
Autoritățile fac apel la cetățeni să coopereze și să ofere informații relevante care ar putea ajuta la clarificarea situației. Ancheta rămâne în desfășurare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews