Comunitatea din Puchemii Mari a avut bucuria de a celebra împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani a Alexandrei Kiriță. La eveniment a fost prezent și primarul localității, alături de preoții Nedelcu Tănase Dănuț și Stan Dumitru, pentru a aduce un omagiu acestei doamne de seamă.
Cu această ocazie, sărbătoritei i-a fost înmânată o diplomă de excelență „Vârsta de Aur”, un buchet de flori, un tort festiv și un premiu în bani, în semn de recunoștință pentru întreaga sa viață plină de experiență și înțelepciune.
Primăria și întreaga comunitate îi urează Alexandrei Kiriță sănătate, viață lungă și momente fericite alături de cei dragi, prețuind sfaturile și amintirile pe care le împărtășește generațiilor tinere.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.