Primăria Ploiești nu a avut până în prezent nicio reacție oficială în ceea ce privește avaria care a apărut la CAF 2, din cauză căreia ploieștenii sunt nevoiți să stea în frig încă de joi după-amiază.
Cetățenii au încercat să obțină informații pe această tema pe grupurile de pe platformele de socializare. Asta și pentru că în prezent Termo Ploiești nu a înființat un Call-Center.
Primăria Ploiești, fără reacție
Singurele informații oferite de oficialități au fost pe paginile lor de Facebook, care au avut o noapte albă la CET Brazi, alături de angajații care muncesc să repună în funcțiune CAF 2.
Viceprimarul Anca Popa: Echipa care se ocupă de reparații muncește continuu
” M-am întors de la CET Brazi acum câteva minute. Se lucrează încă la înlocuirea unor țevi. Echipa care se ocupă de reparații muncește continuu sub supravegherea celor care fac parte din conducere.
I-am văzut și eu cum lucrează, curiozitatea m-a împins să trag și eu cu ochiul la problemele de acolo: unele țevi arse care se lasă cu greu sudate astfel încât este nevoie să fie înlocuite.
Este o provocare pentru noul director al firmei și aș spune că astăzi și-a primit botezul.
Eu îi doresc mult succes, mai ales că împlinirile dumnealui ar trebui să însemne confortul ploieștenilor.
Probabil că până la miezul nopții totul va fi gata, apoi sistemul va trebui încălzit progresiv.
Veți spune că oamenii de la Termo își fac datoria, de acord cu dvs., dar eu le mulțumesc că dincolo de toate comentariile apărute, dincolo de toate greutățile pe care le întâmpină ei rămân acolo, la datorie, și nu abandonează totul atunci când le este greu”, a scris viceprimarul Anca Popa pe pagina de Facebook în urmă cu nouă ore.
Primarul Andrei Volosevici: Să încălzim Ploieștiul este o prioritate!
”Să încălzim Ploieștiul este o prioritate!
Deși s-a creat disconfort, se lucrează de mai bine de 20 de ore și mulţumesc specialiștilor care chiar și la această oră muncesc pentru a remedia problema tehnică la CAF2!”, a scris primarul Andrei Volosevici pe respectivul site de socializare în urmă cu 6 ore.
Cu siguranță un lucru este cert mesajele nu țin de cald ploieștenilor și nici scandalurile care cu siguranță vor urma.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.