Primarul Mihai Politeanu a anunțat că Primăria Ploiești a făcut demersuri pentru desființarea teraselor construite ilegal sau aducerea lor în conformitate cu hotărârile Consiliului Local. Inițiativa urmărește atât respectarea legii, cât și transformarea orașului într-un spațiu modern și civilizat.

Primul lot de terase vizate include cinci amplasamente din zona Halelor Centrale, unde unele construcții parazitau monumentul istoric. Patru dintre aceste terase s-au conformat deja, iar a cincea urmează să fie adusă la forma legală în scurt timp.

În perioada următoare, primăria va interveni asupra unui nou grup de terase ilegale:

  • Terasa DaVinci de pe Bd. Republicii 110, care a adăugat tâmplărie și termopane neautorizate;
  • O parte nefolosită din terasa Turkish Doner Nord, pentru care nu a fost reînnoită convenția de folosință a terenului;
  • Terasa Acon Finance Solutions de pe strada Ion Maiorescu, care nu respectă condițiile din convenția de folosință;
  • Terasa SC Brothers Company de pe Bd. Republicii nr. 17, pentru care există o dispoziție de desființare emisă încă din 2023;
  • Trei terase din Piața Aurora Vest aparținând SC Po-lari Amp, SC Cosad Impex și SC Hervik Ploiești, amplasate ilegal fără autorizație de construcție;
  • Terasa SC Est Impex de pe Bd. Republicii 301, care operează fără convenție de folosință a terenului.

Alte terase au fost verificate și, fie s-au dovedit conforme, fie necesită remedieri minore. Primarul a mulțumit celor care au ales să respecte regulile, subliniind că Ploieștiul nu va mai tolera aspectul haotic al teraselor ilegale.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.