Primăria Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), a anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție pentru noul Ambulatoriu Integrat al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa”
Proiectul are ca obiectiv reabilitarea, refuncționalizarea și transformarea clădirilor fostei Policlinici nr. 2 Pantelimon (corpurile A, B și C) într-un complex medical modern, adaptat nevoilor actuale ale pacienților și personalului medical. Valoarea totală a investiției se ridică la 62.082.547,99 lei.
Noul ambulatoriu va include cabinete de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, o Secție Externă și un Laborator de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie (RMFB). Acesta va oferi acces facil și rapid la servicii medicale de specialitate, contribuind totodată la decongestionarea activității spitalului.
Lucrările de modernizare vor modifica regimul de înălțime al clădirilor (S + P + 3E) și urmează să fie finalizate în 24 de luni. Proiectul face parte din programul amplu al Primăriei Capitalei pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii medicale din București.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.