Pentru prima dată în ultimele trei decenii și jumătate, Primăria Municipiului București (PMB) va realiza o bază de date unică și completă a tuturor clădirilor, terenurilor și garajelor aflate în proprietatea sau administrarea sa
Inițiativa luată de Primăria Capitalei începe inventarierea generală a tuturor clădirilor și terenurilor din patrimoniu are ca scop clarificarea statutului juridic și a stării fizice a mii de imobile, pentru a le salva de la degradare și a le reintroduce în circuitul economic.
„Așa nu mai putem sta, pentru că pică orașul pe noi”

Pentru a duce la îndeplinire acest proiect de amploare, primarul general Ciprian Ciucu a dispus înființarea unui grup de lucru mixt, format din reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu responsabilități în gestionarea fondului imobiliar:
„Azi stabilim principiile și modul de lucru. Trebuie să aflăm ce imobile avem, care este starea lor fizică, dar și juridică, dacă sunt litigii, ce suprafață au. Apoi decidem cum le salvăm, cum le valorificăm, să le reintroducem în circuitul economic pentru a le reda societății. Unele vor intra în programe de consolidare, pe altele le putem reabilita în parteneriate cu sectorul privat, pe altele le concesionăm sau închiriem. Dar așa nu mai putem sta, pentru că pică orașul pe noi”, a transmis primarul general.
Procesul de identificare, cartografiere și evaluare funcțională, economică și tehnică este unul complex, necesitând efortul comun al mai multor direcții. La aceeași masă au fost aduși reprezentanți de la Administrația Fondului Imobiliar (AFI), Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), direcțiile de Patrimoniu, Spațiu Locativ și Urbanism, precum și de la ALPAB și Poliția Locală a Municipiului București. Autoritățile promit că, până la mijlocul lunii iulie, vor finaliza acest proces și vor avea tabloul complet al patrimoniului bucureștean.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews