Aleea dintre Clubul de Canotaj și Zona Pescarilor este grav afectată de surparea malului, iar autoritățile au demarat lucrările de punere în siguranță, urmând ca din octombrie să înceapă un proiect amplu de modernizare a întregului parc.
Primarul General al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat joi demararea lucrărilor de refacere a aleilor din Parcul Herăstrău, cu o primă intervenție de urgență în zona dintre Clubul de Canotaj și Zona Pescarilor, afectată grav de surparea malului lacului. Potrivit edilului, această porțiune prezintă un risc real de prăbușire, motiv pentru care echipele au început lucrările de punere în siguranță, care vor dura aproximativ o săptămână.
„După ani de amânări, problemele nu mai pot fi ignorate. Lucrăm pentru siguranța celor care vizitează parcul și vrem ca până în 2026 Herăstrăul să arate așa cum merită bucureștenii”, a transmis primarul Bujduveanu. El a precizat că, în două săptămâni, va începe asfaltarea aleilor principale și că sunt în curs procedurile pentru obținerea autorizației necesare unei lucrări de consolidare amplă a malurilor lacului.
Pe lângă consolidare, proiectul vizează și modernizarea iluminatului public, pentru a face parcul sigur și accesibil și în orele serii. Administratorul public Lucian Judele a explicat că aleile din Herăstrău au o vechime de aproape un secol, iar degradarea acestora este accentuată de rădăcinile arborilor și de fenomenele meteo. Acesta a confirmat că etapa principală a reabilitării va avea loc între octombrie 2025 și aprilie 2026, urmând o a doua etapă din toamna anului viitor.
Autoritățile au emis și toate avizele necesare pentru defrișarea arborilor uscați, astfel încât intervențiile de siguranță să poată fi realizate fără întârzieri.
Locuitorii Capitalei sunt rugați să manifeste înțelegere pentru restricțiile temporare de circulație din zonă, fiind deja semnalizate rute alternative.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.